Povestea impresionantă a lui Napoleon Dolar, tânărul rom aflat la a doua facultate, devenit „valută forte” în propria poveste Citeste mai mult: adev.ro/qyym68

Napoleon Dolar Muntean este un tânăr din Alba Iulia ieşit din comun. Abadonat la naştere în spital, şi-a petrecut primii cinci ani din viaţă într-un orfelinat. Acum, la vârsta de 23 de ani, este la a doua facultate.
Să vii pe lume într-o Românie a prejudecăţilor, dintr-o familie de etnie romă, să mai ai şi un handicap grav din naştere şi să te cheme Napoleon Dolar nu e chiar cel mai uşor început. Unde mai pui că persoana care te-a adus pe lume uită să te mai ia şi acasă şi îţi petreci primele două luni din viaţă abandonat în spital, apoi următorii 5 ani într-o casă de copii, la salonul 1, târându-te pe cimentul bătut de curentul care trecea nestingherit pe sub uşile vechi, de lemn.
Rabzi şi foame, poate mai iei şi bătaie, până într-o zi când te ia acasă o mamă; nu ştii că va fi MAMA, ştii doar că te-a ales pe tine, deşi n-ai nici culoarea pielii standard, nici nu eşti uşor de crescut (tetrapareză spastică nu ştii tu încă să pronunţi, dar o ai şi îţi ţine orizontul la nivelul solului). Aşa a început povestea lui Napoleon Dolar Muntean, tânărul rom din Alba Iulia care se află astăzi la a doua facultate şi care a devenit „valută forte” în propria-i poveste. Cititor fervent, utilizator constant al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, Napoleon face parte din generaţia tinerilor cool, care citesc. „Am 23 de ani şi, da, citesc, citesc de când am fost în stare, de când am învăţat să o fac şi recunosc astăzi că, dacă n-ar fi fost mama şi fratele meu mai mare, să-i văd mai întâi pe ei citind în casă, poate m-aş fi apropiat mai târziu de carte şi lectură. La Biblioteca Judeţeană «Lucian Blaga» Alba am ajuns cu şcoala, mai exact cu directorul Şcolii Gimnaziale «Ion Agârbiceanu» de atunci. M-am înscris şi am pendulat între biblioteca judeţeană şi cea şcolară până când am intrat la liceu, la H.C.C., când am trecut la biblioteca colegiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *