Da, Mîncam Ca Să Trăim,

Da, Mîncam Ca Să Trăim,
De multe ori am sărit peste mese eu copil rom chiar dacă mi-era foame, știam că la un moment dat va trece și foamea. Foamea aceea din anii comunismului în care a mînca o friptură cu cartofi prăjiți era o sărbătoare în sine a rămas doar în amintiri. Vremurile s-au schimbat, totuși pe undeva am rămas o nație de hămesiți, de nesătui, de fomiști, pentru că în România, trebuie să recunoaștem, se mănîncă mult Da, mîncam ca să trăim, ca să su­praviețuim, însă mîncarea era un scop în sine – în primul rînd, procurarea ei, orele petrecute la coadă cînd „se băga“ cîte ceva, orice, și riscai să nu mai prinzi, stăteai degeaba, înțepenit de frig, la minus 10 grade. Era un eveniment cînd cineva „dădea o masă“, nunțile, botezurile, pomenile erau așteptate de romii și romanii nerăbdare, nu mai conta cine naște sau cine moare, știai că vei pleca de acolo cu burta plină. Te dădeai peste cap de Paști, de Crăciun, de Revelion ca să miroasă și la tine în casă a ceva bun, să simți că e sărbătoare. Așa că acum o înțeleg și pe mama- și pe tata tiganii nomazi care lucrau la cazane si la inele de argint mai mult pe cartofi varza murata ba cate odata si o gaina și ca multi copii de romanii veneau cu pachetel la scoala format din feli de mamaliga rece cu magiun de prune noii trăiam ca să mîncăm, Abia atunci mi-am dat seama cît de puțină mîncare ne trebuie, de fapt nouă, niște animale leneșe și citadine, ca să supraviețuim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *