Mirel Bănică. Religia romilor – sau cum se culege sacrul de pe icoane

Bafta, Devla și Haramul. Studii despre cultura și religia romilor (Polirom, 2019) este cea mai recentă carte semnată de Mirel Bănică. Dialogul de mai jos survolează câteva dintre temele acestei importante apariții editoriale.

Cristian Pătrășconiu: Rom sau țigan?

Mirel Bănică: Am încercat să descriu în carte această dilemă. Antropologii ar spune, mai degrabă, și țigan, și rom. Activiștii ar spune, scurt și apăsat: „rom”! Eu am încercat să găsesc o cale de mijloc. Nu am schimbat interviurile de teren unde apărea denumirea de „țigan” sau unde autorii consacrați foloseau acest termen. Dar, din respect pentru tânăra intelighenția roma și/sau țigănească, am folosit termenul de „rom”. Sunt, în această privință, foarte partajate opiniile. În Occident și în literatura occidentală, vreau să subliniez aceasta, oamenii sunt mult mai relaxați când vine vorba de terminologie. În schimb, folosirea termenului „țigan” sau „rom” ridică probleme reale pe teren. O parte din cercetările pe care le-am făcut pentru această carte s-a derulat în Franța – am intrat într-o mare tabără de „gitanes” franci-spanioli și mi s-a spus la modul direct și aproape puțin violent să nu îndrăznesc să îi fac „romi”, pentru că ei sunt „gitanes”. Și sunt foarte mândri de asta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *