Oraşul unde romii se consideră discriminaţi: contestă modul de repartizare şi închiriere a locuinţelor sociale

S-a ajuns la schimbarea regulamentului din cauză că Primăria introdusese în vechea legislaţie clauze considerate discriminatorii de către instanţa de judecată, la sesizarea reprezentanţilor romilor. Unul dintre criterii făcea referire la obligaţia ca solicitantul să nu aibă debite restante la bugetul local şi la furnizorii de utilităţi publice din municipiul Focşani. Cu toate acestea, Primăria a venit cu modificări şi la noul regulament, stabilind că persoanele care nu au un loc de muncă în Focşani sau care au fost amendate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice în oraş nu vor beneficia de locuinţe sociale.
Ce spune Primăria Reprezentanţii Primăriei Focşani spun că toate criteriile stabilite în regulament sunt în conformitate cu dispoziţiile Legii Locuinţei, iar legiuitorul a dat voie consiliilor locale să poată stabili criteriile de acces în funcţie de problemele cu care se confruntă fiecare administraţie. Totuşi, această plângere va fi analizată de membrii comisiei sociale. „Pe 9 decembrie, membrii comisiei sociale constituită la nivelul Consiliului Local pentru analizarea cererilor privind repartizarea locuinţelor sociale şi locuinţelor cu chirie din fondul locativ de stat s-au întrunit în şedinţă pentru reanalizarea criteriilor de acces la o locuinţă socială. Având în vedere că nu au fost discutate toate criteriile contestate, urmează ca această comisie să fie convocată pentru o nouă şedinţă în vederea reluării discuţiilor cu privire la cele sesizate”, a precizat Oana Amăriuţei, şef al Serviciului Administrarea Domeniului Public şi privat din Primăria Focşani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *