Fata în maiou alb. 11 ani de rușine în orașul de cinci stele Cluj-Napoca

În 11 ani, Clujul s-a dezvoltat pe nesimțite. Se fac străzi smart, apar piste colorate de biciclete, se reorganizează mobilitatea în zona centrală. Clujul se pregătește de metrou și tren metropolitan, are prize de reîncărcare USB în aer liber, stații de încărcare pentru mașinile electrice, aplicații peste aplicații. În 11 ani Pata Rât a ajuns casa a sute de oameni. Fără politici sociale serioase, zona a rămas același loc impropriu viețuirii. Aici nu doar că nu se trăiește uman, dar se pierd generații întregi de copii. Duși împreună cu familiile lângă groapa de gunoi, cei mai mulți au sfârșit exact așa: în gunoi. Copiii sunt marginalizați la școală, iar cei mai mulți o abandonează după clasele primare. Excluși de societate, copiii care devin adulți sfârșesc inevitabil după aceleași ziduri de netrecut. E un lanț care cu greu poate fi rupt.
Să-i dăm, mai bine, cuvântul.

„Îmi amintesc de-atunci că era un frig îngrozitor. Îmi erau mâinile amorțite. Stăteam toți într-un autobuz și nu știam ce se întâmplă. Oamenii mari plângeau în timp ce excavatoarele ne dărâmau tuturor casele. Se țipa. Toată lumea țipa. Erau polițiști mulți și oameni cu măști, cu cagule. Dar simt frigul și acum. Eram înfofolită, m-a îmbrăcat bine mama, dar nu-mi mai simțeam nici mâinile și nici picioarele. Erau multe țipete. Tot întrebam: mama, ce se întâmplă, unde ne duc? De ce ne duc de aici? Mama plângea. Atunci era bolnavă destul de grav, iar ulterior, la scurt timp, i s-a descoperit și un cancer de col uterin, aveam să aflu mai târziu. Ea era rău atunci și nu știa ce are.

Am ajuns aici, unde sunt și azi și am intrat în camera asta. Nu era căldură deloc. Tremuram. Afară, toată lumea era agitată. Mulți au dormit atunci sub cerul liber, fiindcă nu erau case pentru toți. Eram mulți copii aici. Așteptam Crăciunul să vină moșul, dar ce să mai vină? Azi mai glumim când vin sărbătorile, iar copiii de-aici îl așteaptă pe Moș Crăciun: cum să vină moșul la rampa de gunoi, ce să caute aici, unde nu vine nimeni, niciodată? Atunci urma Crăciunul, dar nu voiam decât să nu mai simt frig.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *