Sărăcia în cur mă împunge, eu tot fug și ea mă ajunge

Romi dragă, ce faci toată ziua de nu ai mai dat niciun semn de viață în ultimele săptămâni? Iartă-mă că te abordez așa, dar și pe mine mă întreabă alții, care știu că sunt la curent cu preocupările tale cotidiene, de ce nu mai postezi nimic pe Facebook? Că până nu de mult erai numărul unu la așa ceva. Nu te întrecea nimeni în postări și comentarii. Dimineața, seara, noaptea erai acolo, iar noi – liniștiți. Găseai tu ceva de postat, fie legat de pesediștii din Consiliul Județean, fie de articolele din Express de Banat ale lui Dani Stanciu. Erai o sursă vie, izvor nesecat de informații și, dintr-o dată, pauză. Hai, înțeleg o zi, două, dar trei săptămâni? Nu te recunosc. Că tălică nu ești dintr-ăia cărora le tremură izmenele de frică când i se spune: „Mai termină, bă, cu scandalurile tale, că acum îți retragem sprijinul la partid.”

Ce să le răspund oamenilor? Că te-o prins astenia de primăvară? Cine m-ar crede la cât de imun te-ai dovedit la toate bârfele, minciunile și exagerările ce ți-au fost puse în cârcă? Sau că ți-e rușine să mai scoți capul în lume după ce ăștia de la GfK au dat publicității rezultatele studiului privind puterea de cumpărare, pe județe? Te înțeleg, astenia ca astenia, că toți trecem la un moment dat prin ea, dar cu clasamentul ăsta, crede-mă, nici eu, dacă aș fi în locul tău, n-aș scoate capul din casă până la sfârșitul mandatului. Aș sta ascuns și mi-aș da cu tesla în… Știi tu unde!

Păi bă Romi, cum dracului să nu-ți dai, bă, când vezi unde a ajuns județul pe care îl conduci de un an și jumătate? Cum ai reușit performanța asta? Stăm mai rău ca la fotbal când se fac tragerile la sorți pentru preliminarii la Mondiale sau Europene. De bine, de rău acolo suntem în urna a patra valorică, cu Uzbekistanul, Azerbaidjan, Luxemburg, or după clasamentul ăstora, privind puterea de cumpărare a populației, Caraș-Severin este în ultima urnă valorică, a VII-a. Mai jos de atât nu mai avem unde… Cu Giurgiu, cu Călărași, Teleorman, Vaslui, Covasna, Ialomița. Adică puterea de cumpărare la noi e sub 80% din cea medie de la nivel național.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *