Sute de clujeni au participat la un marş împotriva rasismului

350 de persoane, majoritatea de etnie romă, dar şi reprezentanţi ai unor organizații nonguvernamentale, au participat la un marş împotriva rasismului, protestatarii pornind de la Pata Rât, pe un traseu de 15 km, până la sediul Consiliului Județean, unde au depus un memoriu.
Citește ZIUA DE CLUJ pe Poza noua 31.03.2021
Prin această manifestare, protestatarii au dorit să atragă atenţia asupra modului cum au fost evacuate, în 2010, peste 300 de persoane de etnie romă de pe str. Coastei, fiind mutate lângă groapa de gunoi. La Pata Rât, înaintea începerii marşului, a fost prezent şi mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, care le-a spus celor prezenţi că “această comunitate aflată într-o situaţie materială dificilă trebuie ajutată” şi că “biserica ar dori ca acestor oameni să li se facă nişte case”.
Unul dintre organizatorii marşului, Adrian Dohotaru, a declarat că oamenii care trăiesc acolo “nu mai trebuie trataţi ca nişte gunoaie”. “Acţiunea noastră – “Oraşul pentru oameni, nu pentru profit” – este un marş împotriva rasismului şi împotriva nedreptăţilor locative suferite de oamenii deposedaţi de drepturile lor sociale şi economice”, a declarat Dohotaru, citat de Mediafax.
Participanţii la marş au urmat un traseu de 15 km printre dealuri, iar după ce au ajuns în centru s-au oprit câteva minute pe str. Coastei, de unde o parte dintre ei au fost evacuaţi. De acolo, au continuat marşul până în faţa CJ, unde au depus un memoriu prin care revendică mai multe drepturi pentru romii care trăiesc la Pata Rât.
“Prin marşul de solidaritate al romilor, cei care am ajuns cu sau fără voia noastră să locuim în Pata Rât, împreună cu alţi cetăţeni ai oraşului Cluj-Napoca şi cu susţinătorii noştri din România şi alte ţări europene, revendicăm faţă de autorităţile locale, judeţene, naţionale şi europene următoarele: măsuri prin care să se dezvolte fondul locativ public, măsuri prin care să se garanteze accesul persoanelor marginalizate la locuinţe sociale adecvate, interzicerea evacuărilor forţate, măsuri de legalizare a locuirii informale, inclusiv de sprijinire financiară a eforturilor de legalizare a locuinţelor informale, măsuri de protecţie pentru persoanele care lucrează în regim informal în industria deşeurilor şi în alte domenii economice”, se arată în memoriul manifestanţilor.

Pe toată durata marşului, participanţii au purtat pancarte inscripţionate cu mesaje precum: “Opriţi sclavia romilor!”, “Opriţi evacuările forţate!” sau “Spune NU rasismulu!i” şi au scandat “Solidaritate!” sau “Opriţi sclavia romilor!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *