Intermediari pentru sanatate. Un grup de femei rome ii ajuta pe alti romi sa navigheze prin sistemul medical romanesc

Crina trage putin de pleoapa si isi aplica fardul gri pana sus, aproape de spranceana. Isi deseneaza conturul ochilor cu un creion negru si se da cu rimel, atenta sa nu i se lipeasca genele. Alege un ruj deschis la culoare si isi freaca buzele una de alta. E imbracata intr-o rochie de seara neagra, decoltata, cu maneci din dantela, pe care o va purta pana la miezul noptii, cand o sa se schimbe in blugi si sacou. Isi pune cercei lungi si lantisorul de aur pe care l-a primit de la mama ei inainte sa se marite. Se piaptana si parul ei negru si drept, proaspat spalat, se electrizeaza
E ingrijorata ca n-a avut timp sa-si calce costumul popular gorjenesc pe care o sa-l poarte maine seara, cand va canta la o nunta din Timisoara. Asta seara va merge la o hora din Vartop, Gorj, aproape de satul Paraul de Pripor, unde locuieste, si va canta pana la trei dimineata. Cand se va intoarce acasa, va apuca doar sa se demachieze, sa-si faca un dus si sa se schimbe in ceva lejer pentru drumul cu masina. Costumul gorjenesc o sa-l calce la Timisoara, in hotel, unde are loc nunta.
Crina Muscurici, 26 de ani, este asistenta medicala in comuna Godinesti, Gorj, si face parte dintr-un program national care-i ajuta pe romi sa aiba acces la servicii medicale. De luni pana vineri este asistenta – le masoara oamenilor tensiunea si glicemia, ii ajuta sa-si faca asigurari medicale, ii trimite la doctor pe cei cu probleme, ba ii duce chiar ea la spital cu masina daca e nevoie. De vineri pana luni dimineata, Crina canta la nunti si la botezuri impreuna cu parintii ei: s-a nascut intr-o familie de romi lautari si canta de cand avea 10 ani.
Crina lucreaza impreuna cu Simona Cidoiu, mediatoarea sanitara din Godinesti, care este, de asemenea, roma si canta intr-un taraf. Crina si Simona au primit la inceputul anului o misiune dificila: sa catagrafieze populatia roma si sa afle cu ce probleme se confrunta, apoi sa incerce sa-i ajute pe oameni.
Nevoile romilor din cele sapte sate din comuna sunt insa complexe, iar Simona si Crina au trebuit sa invete din mers cum sa se descurce. Pe unii i-au ajutat sa-si refaca buletinele expirate, pe altii, sa-si faca asigurari medicale. Au identificat cazuri de diabet si hipertensiune, oameni care stateau acasa bolnavi, fara sa fie vazuti de un medic si fara sa ia tratament.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *