Ce-ar fi ca în loc să-i blamăm pe cei din diaspora să vorbim despre responsabilitatea statului român?

Ce-ar fi ca în loc să-i blamăm pe cei din diaspora să vorbim despre responsabilitatea statului român? Duminică, 06 februarie 2022, 06:55. Ultimul update Duminică, 06 februarie 2022, 15:12 În ultimele zile am primit numeroase comentarii la articolul „Cele două Românii din diaspora. Problema românilor educați care nu vor să stea alături de «căpșunari»”, în care am vorbit despre rasismul și discriminarea de clasă pe care le-am întâlnit la unii dintre românii „educați, școliți” stabiliți în străinătate. Știam că e un subiect sensibil, dar mi se pare important să ne privim în oglindă și să discutăm cu sinceritate despre noi. O să răspund pe puncte la câteva dintre problemele ridicate de cititori. 1. „Nu am nimic cu oamenii care muncesc” au comentat mulți români din diaspora pe paginile noastre și la articolul din Libertatea. „Dar”, spuneau ei mai departe, „nu-mi plac cei care poartă treninguri de firmă, conduc BMW-uri din 98, ascultă manele, nu vorbesc încă limba țării în care s-au stabilit, nu s-au civilizat”. Realitatea e că mulți au fugit din țară din cauza sărăciei: am întâlnit români care lucrează la curățenie, în agricultură sau în construcții care au plecat din România pentru că își doreau o baie în casă. Un bărbat care lucrează în construcții în Leeds, UK, a plecat din țară după ce și-a ispășit condamnarea pentru furt – în România, o persoană cu cazier n-are nicio șansă să se angajeze. Mai ales că bărbatul despre care vorbesc a crescut și a trăit pe stradă înainte să ajungă la închisoare. O mamă singură a plecat din țară pentru că, deși avea două locuri de muncă, la sfârșitul lunii își permitea să-i cumpere fetiței ei doar două banane, nu un kilogram întreg. Toți acești români poartă cu ei frustrări, complexe de inferioritate, umilințe și traume care se manifestă în multe feluri, de la „BMW-urile din 98” pe care le conduc (lucru care li s-a reproșat în comentarii), până la casele prea mari pe care le-au construit în România și pentru care au fost atât de huliți. Așa că da, să-i judeci pe acești oameni pentru muzica pe care o ascultă sau pentru alegerile lor vestimentare este o discriminare de clasă. Pentru că acești oameni n-au avut acces la educație și la privilegiile pe care alți români din diaspora le-au avut când au emigrat: un loc de muncă asigurat, niște bani puși deoparte sau cunoașterea limbii țării respective. Iar atunci când muncești 14 ore pe zi la curățenie în Portugalia, „până nu mai știi care e noapte și care dimineață”, așa cum ne-a zis o româncă, s-ar putea să nu asculți Beethoven la căști și să n-ai timp să studiezi limba și cultura țării în care trăiești.
Citeşte întreaga ştire: Ce-ar fi ca în loc să-i blamăm pe cei din diaspora să vorbim despre responsabilitatea statului român?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *