Au ars cinci barăci într-o comunitate de romi din zona Pata Rât. Trei persoane au suferit atacuri de panică

Pompierii clujeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu petrecut pe strada Cantonului, în zona Pata Rât. Cinci barăci au ars în totalitate, pe o suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi, alte două au ars parţial, iar la alte patru locuinţe improvizate s-au înregistrat pagube. Trei persoane au suferit atacuri de panică.
Incendiul s-a produs sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 3.00. „Pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un incendiu petrecut pe strada Cantonului. Apelul de urgenţă a fost primit în jurul orei 3:25, iar la faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, respectiv un echipaj SMURD de la Detaşamentul 1. Ulterior, forţele au fost suplimentate. Astfel, la faţa locului se află patru autospecialele cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD şi unul SAJ. Din fericire, toţi locuitorii au reuşit să se autoevacueze şi nu există victime. O femeie de aproximativ 50 de ani a suferit un atac de panică şi este evaluată de echipajul SAJ. La o primă estimare, incendiul a distrus opt barăci, fiind localizat”, au precizat reprezentanţii ISU. Cauza probabilă: un scurtcircuit Incendiul a fost stins în jurul orei 5 dimineaţa. Au ars cinci barăci în totalitate, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi. Încă două au ars parţial, în timp ce pagube s-au înregistrat la alte patru locuinţe improvizate de acest fel. Trei persoane au suferit atacuri de panică şi au fost consultate de echipajele medicale, fără a fi transportate la spital. Cauza probabilă este un scurtcircuit la instalaţia electrică a uneia dintre barăci. Vă recomandăm să mai citiţi: Ce zice poliţia din Cluj despre desele incendii de la Pata Rât: „Nu s-au putut formula concluzii clare care să indice producerea lor intenţionată“

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *