Shadow

Școala unde profesorii n-au mai așteptat ajutor de la alții și atunci un lucru extraordinar s-a întâmplat: „Nu trebuie să ne văităm atât de mult, ci să facem ceva pentru aceşti copii”

Școala unde profesorii n-au mai așteptat ajutor de la alții și atunci un lucru extraordinar s-a întâmplat: „Nu trebuie să ne văităm atât de mult, ci să facem ceva pentru aceşti copii”

Drumul principal din comuna Mihăilești, județul Buzău, trece pe lângă școală. La prima vedere pare o școală ca oricare alta. Pentru o instituție din mediul rural poți spune că arată chiar bine, proaspăt zugrăvită și cu geamuri termopan. Cum intri însă în clădire îți dai seama că nu e o școală oarecare

  • În comuna Mihăileşti, abandonul şcolar a fost redus de la 25% la 7%.
  • Aproximativ 70% din localnicii din comuna Mihăileşti sunt romi.
  • Școala din Mihăileşti a format un mediator şcolar care se ocupă de integrarea elevilor romi în comunitate.
  • Elevii activează în Taraful din Mărgineanu şi în Ansamblul folcloric “Spic de grâu”.

Cum a fost posibil acest lucru? ”Am încercat să facem activități care să-i atragă pe copii și să vadă că școala nu este un bau-bau, ci este un loc frumos, un loc prietenos, un loc în care ei se simt bine, se simt ca acasă, în care își pot face prieteni, în care nu se plictisesc, în care își pot face temele pentru a doua zi”, a spus Mircea Baciu, directorul Școlii Generale din Comuna Mihăilești, județul Buzău.

Activitățile cu care au fost atrași copiii sunt legate de ce le place lor să facă cel mai mult: să cânte și să danseze. În acest fel, școala e o bucurie. Școala din Mihăilești are un taraf care cântă muzică populară românescă. Denumirea de Taraf din Mărgineanu vine de la numele localității Mărgineanu, aflată în apropiere de Mihăilești, de unde provin cei mai mulți dintre elevi.

”Comunitatea de romi din Mărgineanu este cunoscută ca o comunitate de romi lăutari. Copiii văd în familie ce fac părinții lor. Plusul pe care eu îl aduc la talentul pe care ei deja îl au din familie este că aduc un profesor specializat la un instrument și astfel ei învață să cânte pe note. Se simt ca peștele în apă. Dacă le-am da acordeonul în fiecare oră cred că ar fi minunat”, a mai spus Mircea Baciu.

Integrarea romilor în școală și convingerea părinților să-și lase copiii la școală nu erau posibile fără un mediator școlar care provine din comunitate.

„Lucrul pe care îl spun cu mâna pe suflet: în comunitatea asta nu există discriminare. Avem căsătorii mixte, copiii romi mănâncă cu copiii români. Nu am auzit de când sunt să-i spună un copil român unui copil rom cum se folosește: tigane sau negrule”, a spus Mariana Lazăr, mediator școlar

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *