Un veac de singurătate pentru Corabia, un ”genocid cultural” pentru romi. ”Sunt țigancă, vreau să mor țigancă

”Suntem un popor care are și bune, și rele. Toate popoarele de pe glob fac lucruri urâte, nu există un popor care să n-aibă un hoț sau un criminal. Nu contează că e țigan sau altceva”. Corabia este unul dintre modelele de succes ale comunității rome. Nu e artist internațional, nu studiază la Harvard și nu a luat vreun premiu Nobel. Dar este o femeie, o mamă, un om, un rom care a luptat pentru drepturile celor ca ea, indiferent de etnie. Corabia vrea care și-a propus să arate tabloul unei probleme tratate greșit nu doar de autorități: romii. Acum mai bine de 70 de ani, aproximativ 23.000 de romi erau închiși în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Au fost deportați, torturați, alături de evrei, iar la final – exterminați. Printre ei, și o familie din Grădinari, județul Olt. Un singur membru al familiei, o femeie, a reușit să plece vie de acolo, și asta pentru că ajunsese acolo nu cu romii, ci cu evreii. Ea a fost ceea ce acum a rămas în mintea Corabiei, ”bunica mea”. Cei care au murit erau străbunicii Corabiei, dar ea a aflat de la bunica ei atrocitățile la care a fost supusă în lagăr. Acum, Corabia e unul dintre cei aproape 25.000 de romi din Italia, care se uită în jurul lor cum, de ani de zile, le sunt dărâmate casele improvizate, cum copiii lor își strâng jucăriile pe fugă și se mută de colo-colo. Cum au o viață mereu în goană, deși poate ar vrea să stea mai mult. Să se integreze, să meargă la școală, să aibă o viață. Corabia numește asta ”genocid cultural”. Pentru că romilor nu li se permite să-și păstreze identitatea culturală și sunt mereu alungați, când, de fapt, oamenii ar trebui să-și accepte aproapele, indiferent de rasă, etnie sau religie. ”Durerea mea din suflet e că eu sunt o țigancă și poporul meu trebuie să rămână țigan. Cum sunt eu făcută, așa să mă accepte. Cu fusta mea lungă, cu coadele mele… Că eu sunt persoana respectivă,  așa sunt născută pe pământ și așa trebuie să mor. Nu trebuie să ne ascundem de ce suntem. Sunt născută țigancă și vreau să mor țigancă. Dacă  așa e cultura mea… de ce aș face altfel? Ei le spun tabere, pentru mine se cheamă șatră. Eu acolo mă simt bine, în șatra mea, în țigănia mea, cu poporul meu. Sunt integrată și în societate, dar sufletul meu e lângă focul din șatră, acolo. Ei vor să distrugă identitatea noastră culturală. E genocid cultural exact cum a fost cu străbunicii mei la Auschwitz. Durerea lor o simt eu astăzi, pe pielea mea”. O viață pe ascuns Corabia are 46 de ani și a venit în Italia prin 2002. Și-a luat soțul și pe cei doi copii și a ales să muncească, chiar dacă a trebuit să ascundă faptul că e de etnie romă. În România, spune ea, nu-i angaja nimeni ”pentru că erau țigani”. Diferența e că, în Italia, nu-i știa nimeni și s-au declarat români.
Citeşte întreaga ştire: OAMENI ȘI BULDOZERE. Un veac de singurătate pentru Corabia, un ”genocid cultural” pentru romi. ”Sunt țigancă, vreau să mor țigancă” / VIDEO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *