Limuzine si vile – ei, Noi – cu datoriile!

Romania este, din pacate, o tara a marilor contraste. Un exemplu nefericit l-a reprezentat si recentul congres al democrat-liberalilor.
În timp ce parcarea din fata Parlamentului era plina de masini de lux de zeci si sute de mii de euro, în viata reala mureau pensionari de foame în case si pe strada (vezi cazurile de la Neamt, Calarasi si chiar Ramnicu Valcea). În timp ce la congres, democratii se laudau cu “succesurile” lor în lupta cu criza, mii de romani faceau coada la Casele de Ajutor Reciproc si la Casele de Amanet, lasandu-si gaj inelele si cerceii pentru o amarata bucata de paine!
În timp ce vilele guvernantilor înfloresc cu nemiluita în toata tara, zeci de mii de romani au ramas fara case din cauza creditelor.
Ei au conturi grase la banci, noi, doar datorii cu nemiluita. Ei, cu sampanie si caviar, noi, cu cartofi si urzici! Ei se trateaza de sanatate la spitale de lux din Elvetia, Austria sau Franta, noi am ramas fara spitale si medici. Ei îsi trimit copiii la facultati mari si scumpe, copiii nostri au ramas fara scoli. Ei traiesc cu minciuna bunastarii nationale pe buze, noi cu realitatea stomacurilor goale si a umilintei cotidiene!
Romania este tara contrastelor si a minciunii. Este tara luxului, dar si a mizeriei. Este tara coruptiei, o coruptie generalizata a clasei politice! Si culmea tupeului, alesii neamului au hotarat sa-si faca restaurant de lux cu preturi de cantina sociala, în timp ce sute de mii de romani mananca pe datorie, vechiul caiet de la alimentara facandu-si din nou aparitia, întorcandu-ne în istorie cu peste o suta de ani! Întrebarea care se pune logic este: “Cat timp  romanii vor mai suporta, cand va exploda mamaliga din nou? Nu mai este mult timp pana atunci, si în mod sigur guvernantii vor plati cu varf si îndesat. Cine are ochi sa vada, cine are urechi sa auda, cine are gura sa vorbeasca. Si sa actioneze!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *