Shadow

200 de copii romi din Dâmboviţa au recuperat startul în clasa I

Ei au beneficiat de un proiect al Ministerului Educaţiei, pentru comunităţile defavorizate. Copiii cu vârste de şcolarizare au fost încluşi în programe de tip „Grădiniţa estivală” şi “Şcoală după şcoală”, pentru creşterea accesului la educaţie.

Proiectul “Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I” s-a adresat şi copiilor romi din mai multe localităţi dâmboviţene, între care Româneşti, Vizureşti, Mătăsaru, I.L. Caragiale, Iedera, Vlădeni şi Pătroaia. “S-a făcut un recensământ pentru a identifica acei copii care nu au fost niciodată la grădiniţă. În august, timp de trei săptămâni, ei au participat la grădiniţa de vară, în prezenţa unui educator, a unui asistent educator şi a unui promotor”, explică profesor Nicolae Iorga, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa. “S-a dorit ca resursele educaţionale să fie de etnie romă, dar unde nu s-a putut, educatorul a fost de etnie română. Resursele umane au fost retribuite suplimentar din banii de proiect”, a mai precizat inspectorul.

Ei au primit rechizite, mâncare şi îmbrăcăminte

Copiii au avut asigurate rechizite şi hrană caldă. S-a continuat cu asistenţă educaţională din partea învăţătorului şi a promotorului pe parcursul clasei I. “S-au asigurat de asemenea copiilor hrană caldă, rechizite şi un set de îmbrăcăminte necesar, pentru primăvară, vară şi toamnă. Lucrul acesta a făcut ca frecvenţa copiilor să fie de 100%”, a adăugat Nicolae Iorga. În cadrul proiectului au avut loc şi întâlniri cu părinţii, şedinţe de informare şi consiliere, în scopul de a reduce rata de abandon şcolar în clasa I, în rândul elevilor din comunitatea romă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *