Vrajeli adevarate – 21 septembrie 2015

vrajeli• Cinci ziarişti din Vâlcea au făcut pact cu „diavolul” şi au fost la sfârşitul săptămânii trecute cu delegaţia liberală condusă de deputatul Buican pe litoralul Mării Negre, nu a invitat  nici un ziarist rrom   în Bulgaria. Faţă de alţi ani, numărul      ziariştilor   este într-o continuă scădere, spre comparaţie cu delegaţia presei care a fost cu PSD în Belgia în 2013 şi care a numărat peste 25 de jurnalişti. În curând, vom face dezvăluiri picante din interiorul chermezei liberale, care a durat trei zile.

• Fostul ginere al lui musiu Potop de la Sarcom i-a dat o țeapă lui tata socru în valoare de 1,5 milioane euro, prin firma Autoportal. Șmecheraș uns cu toate alifiile, ginerică a vândut limuzine Mercedes la preț de Dacia unor „prieteni“ de cazino. Uneori Dumnezeu nu dă cu parul!

•   Muican a declarat RĂZBOI presei din Vâlcea. Politicianul, ajuns mare vătaf de județ, dictează instituțiilor de control din județ REPRESALII împotriva ziarelor care l-au criticat de-a lungul timpului. Muican nu înțelege democrația, este străin de libertatea cuvântului dintr-un stat de drept. Muican a declarat jihad presei și se comporta ca un extremist, cu bomba în nădragi. Când va exploda bomba, prima victimă va fi, însă, Muican. Instituțiile statului se fac că nu văd abuzurile muicăniste și-atunci, ce mai avem de făcut? Să ne facem singuri dreptate?!

• Anunţul făcut săptămâna trecută de fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, cum că va candida în proporţie de 99% din partea ALDE, i-a bucurat nespus pe cei de la partidul respectiv (compus din Partidul Conservator şi Partidul Liberal Reformator). Dacă Mircia Gutău se va hotărî şi va candida pe listele ALDE, cei din conducerea formaţiunii politice din Vâlcea îi vor acorda tot sprijinul pentru ca Gutău să (re)câştige Primăria Râmnicului. Anunţul oficial va fi făcut la sfârşitul aceste luni, când, cel mai probabil, se aşteaptă încheierea unui acord politic între Mircia Gutău, şi copreşedinţii ALDE Vâlcea, Loredana Predescu şi Cătălin Harnagea. Se aude că odată cu venirea lui Gutău la ALDE, senatorul Dan Niţu se va înscrie în acest partid şi, în 2016, va fi candidatul la şefia Consiliului Judeţean Vâlcea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *