Actualitate

Aproximativ 300 de romi au mărşăluit împotriva discriminării

Aproximativ 300 de romi au mărşăluit împotriva discriminării

Actualitate
Aproximativ 500 de persoane, majoritatea rromi, au participat, astăzi, la un marş în Capitală, pentru "mândria şi demnitatea rromilor", atrăgând în acest fel atenţia asupra discriminării la care sunt supuşi membrii acestei etnii. Marşul demnităţii "Me sem Rom, me sem Romni!" a început în jurul orei 16.30, pe Bulevardul Unirii, unde organizatorii le-au transmis participanţilor că s-au adunat pentru "mândria şi demnitatea rromilor". Reprezentanţii Romani CRISS, unul dintre organizatorii evenimentului, i-au sfătuit pe toţi rromii să îşi declare cu mândrie etnia la recensământul care va avea loc la sfârşitul lunii octombrie. Magda Matache, director executiv la Romani CRISS, le-a spus celor prezenţi că, prin acest marş, vor să arate că sunt mândri de etnia lor, evenimentul lor fiind în ace
Vrea înfiinţarea unui stat independent al rromilor

Vrea înfiinţarea unui stat independent al rromilor

Actualitate
Liderul formaţiunii naţionaliste slovace SNS, Jan Slota, propune crearea unui stat independent al romilor. Politicianul slovac susţine că o ţară a rromilor este soluţia „ideală" pentru grupul etnic. „Ar fi ideal să fie înfiinţat un stat independent pentru această etnie", a declarat liderul SNS, partid care a făcut parte din Executivul de la Bratislava în perioada 2006 - 2010. Cunoscut pentru discursurile împotriva rromilor şi împotriva ungurilor, Slota susţine că ţiganii nu au nimic în comun cu „filosofia de viaţă şi caracterul slavonilor". „Nu ne-am apropiat deloc unii de ceilalţi în în ultimele secole", a subliniat el. Politicianul naţionalist mai vrea plasarea copiilor rromilor în internate speciale, pentru a fi educaţi şi îngrijiţi. Slota a făcut apel la o abordare mai strictă faţ
Haosul ia amploare la vecinii bulgari

Haosul ia amploare la vecinii bulgari

Actualitate, Romii in imagini
Valul de violenţe a continuat în Bulgaria. În cartierul de rromi din oraşul Blagoevgrad (sud-vest) s-au înregistrat noi incidente, în timp ce guvernul este acuzat că este incapabil să pună în practică măsuri eficace de oprire a acestora. Ieri, ieşirile din oraş au fost temporar închise de poliţie. Forţele de ordine au fost nevoite să intervină din nou pentru a opri devastările comise în cartierele locuite de ţigani. Postul de televiziune bTV a anunţat că doi rromi au fost răniţi în timpul unor altercaţii cu un grup de skinheads. La Sliven, mai multe familii de rromi şi-au retras copiii de la şcoală de teamă că vor fi atacaţi de colegi. Climatul de tensiune nu l-a ocolit nici pe premierul Boiko Borisov, acuzat că nu a reacţionat în timp util pentru ca situaţia să nu degenereze. Între ti
Marşul rromilor la Bucureşti: “Ajunge!”

Marşul rromilor la Bucureşti: “Ajunge!”

Actualitate, Romii in imagini
Aproape 200 de rromi mărşăluiesc, astăzi, la Bucureşti, pentru "mândrie şi demnitate", protestând în acelaşi timp faţă de unele acţiuni îndreptate împotriva reprezentanţilor acestei etnii în Europa, pe care le consideră discriminatorii. Rromii - bărbaţi şi femei, tineri şi bătrânii -, unii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, s-au strâns în faţa noului sediu al Bibliotecii Naţionale, de pe Bulevardul Unirii, pentru a porni în Marşul Demnităţii, care se desfăşoară până în Piaţa Alba Iulia. Înainte de a străbate acest traseu, au fost interpretate câteva melodii tradiţionale rromani. Este primul marş al rromilor din România, iar ideea aparţine organizaţiilor nonguvernamentale care militează pentru drepturile acestei etnii. Principalul scop al marşului este pregătirea rromilor pentru recensă
Gigi Becali, despre francezi: „Să nu ne mai facă ţigani, ai noştri sunt mai albi ca ai lor“

Gigi Becali, despre francezi: „Să nu ne mai facă ţigani, ai noştri sunt mai albi ca ai lor“

Actualitate, Romii in imagini
Patronul Stelei s-a enervat pe presa din Franţa după ce jurnaliştii din Hexagon s-au luat de Bănel Nicoliţă, publicând un material despre viaţa sportivului român. Becali le-a răspuns în modul caracteristic francezilor, afirmând că aceştia sunt mai negri ca noi. „Noi nu jucăm cu francezii, jucăm cu o selecţionată a Africii. Or fi ei naţie multi-etnică, dar să nu ne mai facă pe noi ţigani! Ai noştri sunt mai albi decât ai lor", a spus Gigi Becali.
Democraţia salvează ţigănia?

Democraţia salvează ţigănia?

Actualitate
Ca mămică a democraţiei moderne, America a fost mereu îndreptăţită să dea sfaturi suratelor care au păşit mai recent pe calea libertăţilor cetăţeneşti şi să le mai zică una-alta despre dreptul la liberă exprimare, sacralitatea proprietăţii sau egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Evident, sfaturile pot fi acceptate sau nu, dar, de decenii bune, America a îmbătrânit şi ea şi a devenit mai cicălitoare ca o soacră care ţine neapărat să arate nurorilor că plăcinta ei de mere e mult mai bună decât baclavaua lor şi, prin urmare, le îndoapă cu plăcintă, fie că vor, fie că nu. Şi e vai de tinerelele care nu gătesc după reţetele sale, că le implementează nişte cărţi de bucate de jar mănâncă! România a trecut şi ea de la borşul rusesc la curcan umplut şi pare să sărbătorească o eternă zi a recunoşt
Se inaugurează zidul anti-ţigani!

Se inaugurează zidul anti-ţigani!

Actualitate, Romii in imagini
„Marele zid ţigănesc“ de pe strada Horea, din Baia Mare, judeţul Maramureş, va fi inaugurat luni. „Vom face o recepţie aşa cum trebuia făcută de la început. Vom analiza din punct de vedere tehnic construcţia, cum a fost construit şi dacă s-a realizat proiectul. Mai mult vom anunţa şi următoarele acţiuni", a declarat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare. Edilul speră ca gardul care a făcut atâta vâlvă să devină obiectiv turistic. Gardul care îngrădeşte cele două blocuri în care trăiesc ţigani a costat 300 de milioane de lei vechi.
Tiganii si-au facut tabara langa Spitalul Judetean din Timisoara

Tiganii si-au facut tabara langa Spitalul Judetean din Timisoara

Actualitate
Ţiganii, 20 la număr, stau de mai multe zile şi nopţi într-un parc din Timişoara. Ei şi-au adus de acasă scaune şi mese. Totul a pornit de la o rudă bolnavă, care a fost internată la Spitalul Judeţean din Timişoara. Chiar dacă ruda lor nu este în stare critică, ţiganii nu vor să plece din zonă. De aproape o săptămână, în faţa Spitalului Judeţean din Timişoara a apărut o tabără ţigănească. 20 de rromi au decis să îşi petreacă zilele şi nopţile în faţa unităţii medicale, ba chiar au pus stăpânire peste un parc, după ce o rudă a fost internată în spital. Chiar dacă boala nu este gravă, ţiganii nu vor să plece până nu îşi vor vedea ruda vie şi nevătămată. "Bolnavul a fost internat de mai multe zile, însă starea lui nu este stabilă. Acest lucru le-a fost explicat şi rudelor, care vin foar
Cinci motive pentru care nu ne declaram etnia

Cinci motive pentru care nu ne declaram etnia

Actualitate
Unii romi nu au de gând să-şi recunoască etnia nici la recensământul din toamna acestui an, arată o cercetare sociologică realizată în cinci localităţi din România. Romilor le lipseşte mândria etnică: îşi ascund, din diferite motive, etnia la recensământ. Neasumarea etniei rome a devenit un fenomen atât de amplu încât s-a ajuns ca în România să fie înregistraţi oficial de peste două ori mai puţini romi (535.140) decât sunt în realitate (1,1 milioane), aşa cum reiese din datele culese de adevarul.ro. De ce (nu) îşi declară romii etnia? "Dacă un rom se declară rom la recensământ, automat i s-au închis toate uşile posibile de peste tot. De peste tot: spital, şcoală, asistenţă socială, absolut tot. Şi atuncea omul, chiar dacă-i negru ca tuciul, preferă să se declare că este de altă na
Copiii rromi si micutii cu dizabilitati din Slatina, scolari de vara

Copiii rromi si micutii cu dizabilitati din Slatina, scolari de vara

Actualitate, Romii in imagini
Aproximativ 70 de copii din comunitatea rromă şi câţiva micuţi cu dizabilităţi din Slatina frecventează cursurile şcolii de vară. Zeci de copii din Slatina cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani merg la şcoală în vacanţa de vară. Prima zi de şcoală pentru ei a fost 5 iulie, nu 15 septembrie. Aceştia merg la cursuri de trei ori pe săptămână, în zilele de marţi, miercuri şi joi, iar acolo fac pregătire şcolară, sport şi activităţi creative. Mai exact, copiii se joacă şi învaţă timp de trei ore pe zi. Acesta este secretul care îi face pe cei mici să vină cu drag la şcoală. În prima săptămână a şcolii de vară, unitatea de învăţământ Nr. 1 din Slatina, care găzduieşte activitatea pentru a cincea oară, a răsunat de bucurie. Fie că s-au jucat în curtea şcolii, fie că au învăţat matematică sau