Diaspora

Războiul romilor cu turcii în Bronxul din Duisburg: Ţiganii voştri sunt cei mai răi. Prefer să iau mai mulţi sirieni

Războiul romilor cu turcii în Bronxul din Duisburg: Ţiganii voştri sunt cei mai răi. Prefer să iau mai mulţi sirieni

Diaspora
REPORTAJUL DEUTSCHE WELLE: La Duisburg, în cartierul Marxloh, realitatea este de așa natură încât nu poate fi povestită nici prin lentilele corectitudinii politice, nici utilizând șabloanele bine cunoscute despre romi. Acest lucru a devenit evident atât în timpul discuțiilor pe care le-am avut cu mulți romi din România, cât și în dialogul cu autoritățile locale. Acestea din urmă, fără a nega problemele de la fața locului, manifestă un optimism care cu siguranță ar fi molipsitor în alte conjuncturi. ”Dacă vă plimbați un pic prin cartier o să observați că situația nu-i chiar așa de rea precum este oglindită în presă”, ne-a spus doamna Edeltraud Klabuhn de la Societatea pentru Dezvoltare din Duisburg, al cărei birou se află chiar în mijlocul cartierului Marxloh, descris deseori drept Bronx-
Romii, o problemă pentru 93% dintre francezi

Romii, o problemă pentru 93% dintre francezi

Diaspora, Mapamond
Nouă francezi din zece apreciază că romii se integrează dificil în societatea franceză, iar şapte franezi din zece consideră că ministrul de Interne Manuel Valls a avut dreptate să spună acest lucru, potrivit unui sondaj publicat de ziarul francez Le Parisien în ediţia online de sâmbătă şi citat de Mediafax. Aproape în unanimitate - 93% -, persoanele chestionate apreciază că romii se integrează dificil în societatea franceză, potrivit sondajului. Alţi 5% consideră că aceştia se integrează "mai degrabă bine", iar 2% nu se pronunţă, potrivit ediţiei franceze a site-ului Huffington Post. Această constatare depăşeşte clivajele politice, deoarece această opinie este împărtăşită de 98% dintre simpatizanţii dreptei şi de 84% dintre cei ai stângii, subliniază Le Parisien. Inclusiv alegătorii e
Integrarea romilor necesita mai multe eforturi din partea statelor membre UE

Integrarea romilor necesita mai multe eforturi din partea statelor membre UE

Diaspora
    Comisia Europeană a publicat recent rezultatele unei evaluări care analizează modul în care statele îşi pun în aplicare propriile strategii naţionale privind integrarea romilor.România a înregistrat progrese în privinţa educaţiei şi ocuparea forţei de muncă. Evaluarea scoate în evidenţă evoluţia situaţiei romilor începând cu 2011 şi arată că, în ansamblu, situaţia se îmbunătăţeşte încetul cu încetul. Comisia Europeană a constatat, spre exemplu, o mai mare participare a romilor la învăţământul preşcolar şi o scădere a procentului persoanelor care părăsesc timpuriu şcoala. Pe de altă parte, evaluarea arată, de asemenea, că 80 % dintre romi continuă să fie expuşi riscului de sărăcie, chiar dacă această cifră este mai mică decât în 2011. Cadrul UE pentru strategiile naţ
SERIAL VERTICALNEWS: Topul celor mai bogați țigani din România. Ionelaș Cârpaci, cel mai avut țigan

SERIAL VERTICALNEWS: Topul celor mai bogați țigani din România. Ionelaș Cârpaci, cel mai avut țigan

Diaspora, Reportaj
VerticalNews a alcătuit topul celor mai înstăriți 50 de țigani din România. Pentru a calcula averile acestora am luat în calcul activitatea economică înregistrată la ReCom, valoarea afacerilor, dar mai ales ceea ce au declarat ei înșiși, plus ceea ce au afișat în spațiul public: aurul și bijuteriile, palatele și alte locuințe, terenurile și mașinile. Țiganii au două astfel de momente în care își prezintă bogăția. Unul este Săptămâna Mare de dinainte de Paști, iar celălalt sărbătoarea Sfintei Marii din data de 8 septembrie.  De regulă, țiganii din toată România vin să petreacă la Costești de Vâlcea cu grătare, fripturi la proțap, cârnați și sarmale. De Sfânta Maria, an de an. În 2009, țiganii au petrecut inclusiv cu președintele Traian Băsescu. Cercetarea efectuată de VerticalNews a durat
SERIAL VERTICALNEWS: Topul celor mai bogați țigani din România. Ionelaș Cârpaci, cel mai avut țigan

SERIAL VERTICALNEWS: Topul celor mai bogați țigani din România. Ionelaș Cârpaci, cel mai avut țigan

Diaspora, Reportaj
VerticalNews a alcătuit topul celor mai înstăriți 50 de țigani din România. Pentru a calcula averile acestora am luat în calcul activitatea economică înregistrată la ReCom, valoarea afacerilor, dar mai ales ceea ce au declarat ei înșiși, plus ceea ce au afișat în spațiul public: aurul și bijuteriile, palatele și alte locuințe, terenurile și mașinile. Țiganii au două astfel de momente în care își prezintă bogăția. Unul este Săptămâna Mare de dinainte de Paști, iar celălalt sărbătoarea Sfintei Marii din data de 8 septembrie.  De regulă, țiganii din toată România vin să petreacă la Costești de Vâlcea cu grătare, fripturi la proțap, cârnați și sarmale. De Sfânta Maria, an de an. În 2o14, țiganii au petrecut inclusiv cu președintele Traian Băsescu. Cercetarea efectuată de VerticalNews a durat m
Populaţia Romilor din Brazilia, care au fost primii care au ajuns în Brazilia ca exilaţi

Populaţia Romilor din Brazilia, care au fost primii care au ajuns în Brazilia ca exilaţi

Diaspora
Toţi regii portugheză, oameni împotriva vieţii, şi demnitate. De tigani, si toti monarhi degredavam tigani pentru Colonii, aproape 90 % din primii locuitori ai.. Brazilia, care sunt au ca portugheză, bandiţi, Hoţii din cărţile de istorie au fost pur şi simplu ţigani. Că au fost exilaţi în Brazilia. A avut "absurd" al monarh maricon y, don John V "Regele Portugaliei" (1689) care a avut ură de moarte, bolnav împotriva ţigani, unul dintre primele sale decrete împotriva calons, A fost trimiterea mii de tigan femei în Brazilia, şi Astfel, scăderea ratei de naştere a naşterii din Portugalia. .. "Guvernul face deja legi pentru descendenţii afro" .. " este timpul pentru a face şi a include calons, în Cazare, educatie si programe de sanatate Pentru Brazilia e făcută din sânge de ţiga
Despre discriminarea romilor, aşa cum se vede din Canada

Despre discriminarea romilor, aşa cum se vede din Canada

Diaspora
  În România locuiesc (conform datelor de la Recensământul din 2011) 621.573 de romi, adică 3% din totalul populaţiei. După cel maghiar, romii sunt al doilea grup etnic minoritar din România ca mărime, dar se crede că numărul lor este mai mare şi că mulţi au refuzat să-şi declare apartenenţa. Romii reprezintă unul dintre subiectele asupra caruia orice român are o opinie bine conturată, pe care ţi-o prezintă imediat ce are ocazia. De aceea am făcut ochii mari când am auzit că o româncă din Montreal va pleca pentru ceva timp în ţară pentru a studia problemele minorităţilor, inclusiv a romilor. Dana Cotnăreanu este studentă la Université de Montréal, unde face un master în Ştiinţe Politice. În lucrarea ei de cercetare, studenta analizează modul în care minorităţile din România sunt r

O analiză despre comunitatea romilor realizată de publicaţia EurActiv: România a întors spatele trecutului întunecat al etniei rromilor

Diaspora
      O analiză despre comunitatea romilor realizată de publicaţia EurActiv a ajuns la concluzia că România a întors spatele trecutului întunecat al acestei etnii. Timp de generaţii, au fost vanduţi şi cumpăraţi ca simple obiecte de către bogătaşi, care, uneori i-au obligat să poarte zgărzi metalice cu spini pe interior, pentru a nu se putea odihni în timpul muncii. Femeile erau abuzate sexual, cuplurile despărţite, iar copiii îndepărtaţi cu forţa de familie, devenind la rândul lor sclavi. Este povestea subjugării unei etnii, nu din îndepărtata Americă, ci chiar din inima Europei, din România, se arată într-o amplă analiză realizată de EurActiv şi AFP Este o poveste rămasă nespusă până în zilele noastre, chiar şi în condiţiile în care sute de mii de descendenţi ai
SCRISOARE DIN FRANTA CATRE UNIUNEA EUROPEANA DISCRIMINAREA POLITISTILOR VALCENI FATA DE ROMII

SCRISOARE DIN FRANTA CATRE UNIUNEA EUROPEANA DISCRIMINAREA POLITISTILOR VALCENI FATA DE ROMII

Diaspora
    Bonjour au tout mes amis , je été informé par un ami de Roumanie de Râmnicu Vâlcea Diamant Calin , que dans son ville la police fait de vrais pression sur le Rroms , en plein nuit de équipage des policiers débarquent dans le cartier des Rroms , forcer le portails de lors maison , des actions sans motif juste pour les embêter pour créer la panique. Je pense que tout ça détermineront les Rroms de quitter la Roumanie é de chercher une pays moins raciste que la Roumanie. Je pense aussi que ça c'est une stratégie de exporter la pauvreté vers le occident. Le commissaire sef de Râmnicu Vâlcea monsieur VOICA donne des ordres toujours à la police de entrer dans le cartier de Rroms pour les embêter POURQUOI on comprend pas. Conclusion le racisme en Roumanie île pire que en occide

Manifestatie de sprijin în favoarea romilor din Montreuil

Diaspora
      Un grup de romi români, unii dintre ei sosiţi la Montreuil (estul Parisului) încă de acum un deceniu, sunt de câteva săptămâni, subiect de polemică între primăria comunistă a periferiei pariziene, asociaţiile care-i ajută şi voluntarii locali. În urma expulzării lor, acum două luni, de pe un teren viran pe care se instalaseră de ani de zile, cei circa 50 de romi au fost hărţuiţi de poliţie şi goniţi de pe un trotuar pe altul. În cele din urmă, zilele trecute, s-a găsit o soluţie care nu este însă pe placul romilor. Vasile Damian s-a dus să stea de vorbă cu ei şi cu responsabila asociaţiei Rom Réussite ca să înţeleagă unde este problema. Liliana Hristache a creat Rom Réussite acum 2 ani ca să-i ajute pe romi, şi în particular pe cei din Montreuil, oraş în care