Shadow

Eveniment

FORUMUL FEMEILOR ROME DIN ROMÂNIA

FORUMUL FEMEILOR ROME DIN ROMÂNIA

Eveniment, Romii in imagini
Forumul Femeilor Rome din România este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2011, cu scopul de a reprezenta interesele femeilor - cetățeni români de etnie romă, precum și păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii minorităţii rome, în conformitate cu principiile de egalitate şi nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni, consacrate de Constituţia României pentru asigurarea accesului egal, gratuit şi universal al cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome si, in special al femeilor, la educaţie de calitate la toate nivelurile în sistemul public de învăţământ. Asociația inițiază și susține acțiuni de promovare a educaţiei incluzive în cadrul sistemului educaţional, inclusiv prin prevenirea şi eliminarea segregării, precum şi combaterea discriminării pe baze etnic...
Tiganii ieseni si-au deschis un centru judetean

Tiganii ieseni si-au deschis un centru judetean

Eveniment
La inceputul saptamanii trecute, rromii din Iasi au inaugurat un centru judetean. Acesta va functiona in cladirea Habitat Proiect, de pe bulevardul Carol I. Spatiul va gazdui atat filiala judeteana a Partidei Romilor "Pro-Europa", cat si o camera tehnica. "Aceasta are rolul de a identifica situatia reala a comunitatilor de rromi din judet. Prin aceasta camera tehnica dorim sa acordam asistenta si consiliere rromilor in domeniul educatiei sau obtinerii actelor de identitate si de proprietate, dar si rolul de a combate discriminarea", a afirmat Demostene Olariu, presedintele filialei judetene a Partidei Romilor "Pro-Europa". Coordonatorii proiectului au precizat ca printre obiectivele pe care le urmaresc se numara incheierea de protocoale si parteneriate cu autoritatile locale, Consiliul Ju...
Pelerinaj la usa lui Dorin Cioaba – Zeci de mii de rromi asteapta sa fie despagubiti de Germania

Pelerinaj la usa lui Dorin Cioaba – Zeci de mii de rromi asteapta sa fie despagubiti de Germania

Eveniment
Mii de rromi din toata tara vin cu diverse hartii la autointitulatul rege al rromilor Dorin Cioaba dupa ce acesta a anuntat, in urma cu o luna, ca va da statul german in judecata pentru deportarile din perioada regimului nazist. Circa 20.000 de rromi cred ca au dreptul la despagubiri, asa ca au depus dosare la regele lor, informeaza Digi24. "In momentul in care au fost deportati parintii nostri in lagare, ni s-au luat carutele, ni s-au luat caii, ni s-au luat corturile si noi credem ca trebuie sa existe o lege reparatorie a statului german", a explicat Dorin Cioaba. Dosarele vor fi verificate si apoi trimise la o casa de avocatura din Berlin, care va incasa un comision de 30% din fiecare suma pe care o vor castiga in instanta. Avocatii germani vor deschide procesul in luna mai. "Avem o...
Controlori romi pentru pasagerii romi din Baia Mare

Controlori romi pentru pasagerii romi din Baia Mare

Eveniment
Conducerea societăţii de transport public din Baia Mare a decis să angajeze şase tineri de etnie romă care ar putea comunica mai bine cu călătorii romi, ca urmare a mai multor probleme legate de lipsa biletelor şi de comportamentul inadecvatTot mai mulţi călători au semnalat în ultima perioadă diverse neînţelegeri cu persoanele de etnie romă în Baia Mare, motiv pentru care, spun reprezentanţii societăţii de transport în comun, s-a luat decizia angajării unor controlori „dedicaţi“. Este vorba despre şase tineri de etnie romă care au sarcina să-i facă pe călători să înţeleagă rostul unui bilet, dar şi să-i oprească la urcare în cazul în care aceştia nu deţin un bilet sau abonament de transport. „Am avut numeroase plângeri. De asemenea, oamenii noştri spuneau că nu se pot descurca. Ba nu-i pu...
Costel Busuioc: “Dacă voi muri, să ştiţi cine este vinovat!” Cântăreţul se teme pentru el şi familia sa

Costel Busuioc: “Dacă voi muri, să ştiţi cine este vinovat!” Cântăreţul se teme pentru el şi familia sa

Eveniment
"Dacă voi muri, să ştiţi cine este vinovat", a afirmat Costel Busuioc, adăugând cum, după incident, de câte ori opreşte autoturismul său într-o parcare, "bărbaţi bine făcuţi şi cu priviri impresionante" îi spun să renunţe la plângerea pe care i-a făcut-o lui Romică Bejenariu, conoscut ca Romică Blondu', patronul de spălătorie care l-a bătut pe cântăreţ după ce acesta a cerut bon fiscal pentru covoarele spălate de o prietenă de familie. Costel Busuioc a depus plângere la Poliţie, motiv pentru care Romică Bejenariu s-a ales cu dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. Întrebat dacă are de gând să îl dea în judecată pentru a-i cere daune morale, Costel Busuioc a afirmat că singurul lucru pe care îl doreşte e ca autorităţile să îşi facă treaba, la fel ca până acum. „Nu vreau niciun ban de l...
Ce spun rromii evacuaţi din Franţa: Prefer să mor decât să mă întorc în România

Ce spun rromii evacuaţi din Franţa: Prefer să mor decât să mă întorc în România

Eveniment
Un rrom stabilit într-o tabără din din Montpellier, Franţa, a declarat că preferă să moară decât să se întoarcă în România, relatează Midi Libre în ediţia electronică de luni. "Prefer să mor decât să mă întorc în România. Pentru că acolo nu poţi primi îngrijiri, aici iau medicamente pe care acolo nu le-aş găsi. Aş fi deja mort în România", a precizat bărbatul în vârstă de aproximativ 50 de ani, în tabăra de romi de pe malurile râului Lez, chiar în faţa noii primării. Săptămâna trecută, după expulzarea taberelor de romi din alte zone din Montpellier, Lattes şi Quatre-Seigneurs, prefectura a anunţat noi evacuări, inclusiv a taberei de pe malurile râului Lez. "Unii sunt aici de şase ani, nu mai cunosc pe nimeni în România şi nimeni nu i-a ajutat aici: de ce nu s-a ocupat Primăria de ei? Sau...
Franţuzoaica din mijlocul ţiganilor

Franţuzoaica din mijlocul ţiganilor

Eveniment
Degetele i se plimba pe clapele acor­deo­nului, atingand fin muzica. Ale­xan­dra canta in iarba. Si aerul miroa­se a liliac alb si violet. Aurelian, fiul ei de numai 2 ani si jumatate, arunca in aer manutele mici si le plesneste apoi de genunchi in jocul ancestral, invatat de la tataia lui, bulibasa. Fe­me­ia cu ochi verzi si cu par lung, blond, rade fericita. Cand canta se sim­te eliberata de orice. I-au ramas inti­parite in minte povestile bunicii ei des­pre traiul de odinioara, in partea de nord a Frantei, locul unde s-a nas­cut, nu mult diferit de cel de acum al tiganilor. Stie ca dragostea ei pentru cai si pentru carute isi are, cu siguranta, radacinile de la stramosii ei, despre care, spune ea, zambind, "au un pic de sange tiganesc in ei". Privirea agera, vorba sigura si plina de vi...
Clanul de romi Cârpaci a obţinut o victorie zdrobitoare într-un caz pentru care sute de timişoreni au ieşit în stradă

Clanul de romi Cârpaci a obţinut o victorie zdrobitoare într-un caz pentru care sute de timişoreni au ieşit în stradă

Eveniment
Tribunalul Timiş a emis o sentinţă definitivă şi irevocabilă care anulează toate eforturile opiniei publice şi a Primăriei Timişoara de a salva Vila Mühle, un monument cu o valoare istorică inestimabilă. Printr-o sentinţă emisă recent, Primăria Timişoara a pierdut procesul prin care cerea obligarea proprietarului la punerea în siguranţă a Vilei Mühle.Ajunsă pe mâna unui clan de romi din Timişoara şi lăsată să se degradeze, casa fostului florar imperial Wilhelm Mühle a ajuns o ruină, stârnind indignarea timişorenilor.  Pentru a salva imobilul de o valoare istorică inestimabilă, sute de timişoreni au ieşit în stradă solicitând salvara Casei Mühle. Primăria Timişoara a reacţionat şi a deschis un proces în care a solicitat obligarea proprietarului la aducerea clădirii la stare iniţială, punere...
AFERIM, PROVOCARE!

AFERIM, PROVOCARE!

Eveniment, Romii in imagini
Oricum l-ai lua, ”AFERIM!”, filmul regizat de Radu Jude și produs de Ada Solomon, este o provocare. Provoacă în  primul rând mitologia națională în dulcea sa visare despre spațiul AFERIM!” provoacă și percepția asupra ”țiganului” și a ”țigăniei” din mentalul nostru colectiv. Toate locurile comune și stereotipurile care se aud și astăzi în discursul despre romi apar în acest film, în portretele pe care le fac românii robilor țigani, arătând cum și stigmatizarea acestei etnii face parte de fapt din propria noastră identitate națională, chiar dacă nu o asumăm. Însă provocarea vine din altă parte și am admirat finețea cu care a fost pusă în scenă de echipa filmului. Sunt două narațiuni care curg în paralel și se contrabalansează. Pe de o parte sunt etichetele și poveștile care legitimează în...
Aventurile a doi jurnalisti straini intr-un sat de rromi din Teleorman

Aventurile a doi jurnalisti straini intr-un sat de rromi din Teleorman

Eveniment
Karla Gachet si Ivan Kashinsky sunt doi jurnalisti care strabat lumea, in lung si lat, in cautare de subiecte de presa si fotografii inedite pe care le publica in reviste cunoscute. Sot si sotie, ambii in varsta de 33 de ani, Karla si Ivan locuiesc in Quito (Ecuador). Karla s-a nascut in Quito, iar Ivan la Northridge, langa Los Angeles. S-au cunoscut la Universitatea San Jose din California, cand ambii au studiat fotojurnalismul, si de atunci nu s-au mai despartit. Recent, casa le-a fost mistuita de un incendiu si a durat destul de mult pana au raspuns la intrebari. Ivan era plecat in Paraguay, iar Karla incerca sa adune fotografiile si sa-si organizeze un nou camin. In primavara lui 2014Karla si Ivan si-au petrecut trei saptamani in Romania. Rezultatul? Un fotoreportaj cu palatele rromi...