Shadow

Bulibasii din Iasi s-au lepadat de trei ori de Vintu

Şefii ţiganilor din judeţul Iaşi neagă că ar fi avut vreo legătură cu SOV, aşa cum pretinde controversatul om de afaceri.

Reprezentantii romilor din Iasi neaga vehement ca ar fi avut relatii de afaceri cu Sorin Ovidiu Vintu (SOV), asa cum afirma controversatul om de afaceri. Intr-o inregistrare depusa la Parchet ca proba, SOV spunea ca ii are „la degetul mic“, pe toti bulibasii din Romania si ca pe „spatele“ si cu ajutorul lor si-a facut averea.
Pentru a vedea daca cele afirmate de omul de afaceri originar din Roman se confirma “Ziarul de Iasi” i-a contactat telefonic pe sefii tiganilor din judet pentru a verifica veridicitatea spuselor lui SOV. Pe linga faptul ca cei contactati au sustinut ca nu-l cunosc pe proprietarul ”Realitatea Media” decit de la televizor, unii chiar s-au aratat indignati.

“Vindea pătrunjel şi ţelină”
Ferdinand Stanescu, zis si Fery, bulibasa din Grajduri, a sustinut ca tot ce stie despre SOV este faptul ca este din Roman si ca in trecut vindea patrunjel si telina. “Nu am facut niciodata afaceri cu el. Nu-l stiu personal. Stiu ca este din Roman si ca era vinzator la un chiosc si vindea patrunjel si telina. Daca nu credeti, sunati pe cine vreti din Roman sa va spuna. Eu sint un bulibasa international si va spun sigur ca el nu a colaborat cu niciun bulibasa din Romania. Ca declara el asa, asta este altceva“, a spus Fery.
Sorin Ovidiu Vintu a fost condamnat la inceputul anilor ’80 la patru ani si opt luni de inchisoare. Pe atunci, SOV era functionar la serviciul contabilitate al Intreprinderii Comerciale de Stat pentru Marfuri Alimentare si Alimentatie Publica Roman. Pedeapsa sa avea legatura cu insusirea necuvenita a unor sume importante de bani ce apartineau intreprinderii. Mai mult decit atit, acesta a sugerat ca SOV ii stirneste mila, motiv pentru care s-a oferit sa-i dea si un sfat. “Saracul! Vrea sa se scoata acum ca are prea multa avere si nu stie cum sa o explice. Si un ciine, daca-l lovesti, se apara. Mi-e mila de el, ca-l vad le televizor in scaun cu rotile, dar ar trebui sa se lase de sportul acesta. Are avere destula, cit sa traiasca linistit. Fereasca Dumnezeu sa intre in clenci cu bulibasii. Fereasca Dumnezeu! De DNA scapa, dar de bulibasi nu“, a sustinut Fery.

“Vrea si el sa se afirme”
Colea Stanescu, bulibasa din Ciurea, s-a amuzat copios la auzul declaratiilor facute de SOV. “Vrea si el sa se afirme si nu stie cum! Nu-l stiu decit de la televizor si nu cred ca este bulibasa in Romania care sa fi facut afaceri cu el. Cine putea intra la el? Nu am avut nicio legatura cu el. A declarat si el asa… Nu am facut niciodata afaceri cu el si nici nu stiu cum arata. Va spun: l-am vazut doar la televizor. O fi facut afaceri cu romani, dar nu cu tigani“, a mentionat Colea Stanescu.
Si Gagarin Stanescu, din Grajduri, a inceput sa rida la auzul declaratiilor lui Vintu. “Nu este adevarat. Este o minciuna intreaga. Eu il stiu de la televizor. Stiu ca este din Roman si ca a plecat la Bucuresti unde a facut toate magariile astea care se dau la televizor. Dar sa faca afaceri cu noi? Minciuni, minciuni! Se da mare! E o minciuna intreaga, nu pe bucati! Ce lume, domne’! Uite asa se spala niste treburi!“, a spus rizind Stanescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *