Aproximativ 70 de copii din comunitatea rromă şi câţiva micuţi cu dizabilităţi din Slatina frecventează cursurile şcolii de vară.
Zeci de copii din Slatina cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani merg la şcoală în vacanţa de vară. Prima zi de şcoală pentru ei a fost 5 iulie, nu 15 septembrie. Aceştia merg la cursuri de trei ori pe săptămână, în zilele de marţi, miercuri şi joi, iar acolo fac pregătire şcolară, sport şi activităţi creative. Mai exact, copiii se joacă şi învaţă timp de trei ore pe zi. Acesta este secretul care îi face pe cei mici să vină cu drag la şcoală.
În prima săptămână a şcolii de vară, unitatea de învăţământ Nr. 1 din Slatina, care găzduieşte activitatea pentru a cincea oară, a răsunat de bucurie. Fie că s-au jucat în curtea şcolii, fie că au învăţat matematică sau engleză într-una dintre sălile de clasă, elevii de vară au fost fericiţi. „Este pentru a şaptea oară când organizăm şcoala de vară. Am pornit cu 30 de copii, dar acum numărul lor a crescut la 70. Sunt zeci de copii din comunitatea rromă şi dar şi copii cu dizabilităţi. Şcoala de vară are ca obiectiv crearea unui mediu motivant pentru cei care o frecventează şi testarea abilităţilor învăţate la şcoală. Ne bucurăm că îi putem ajuta pe aceşti copii“, a spus Mariana Gruia, coordonatoarea Fundaţiei William Tyrrell. O mână de voluntari, majoritatea elevi de liceu, au grijă ca şcolarii de vară să scrie, să citească, să facă calcule şi să înveţe engleză. Nimeni nu uită de timpul dedicat jocurilor. Cu toţii se strâng în curtea şcolii şi joacă badminton, sar coarda sau aleargă. Surpriza din vara aceasta o constituie vizita unor voluntari suedezi şi americani, care vin în sprijinul voluntarilor slătineni. Grupele mai mari de copii vor avea şansa să înveţe limba engleză de la voluntarii americani.
„Mă bucur foarte mult de tot ceea ce învăţ aici“
Pentru copiii care frecventează cursurile şcolii de vară, ziua începe la ora 09.00 dimineaţa. Imediat cum ajung la şcoală elevii îşi iau porţia de sănătate făcând puţin sport, după care urmează o oră şi jumătate de pregătire şcolară. Gustarea care constă în sandvişuri şi fructe, este urmată de activitatea creativă, care încheie ziua de şcoală. „Lucrăm la matematică, citim cu ei, facem dictări, învăţăm engleză. În toate acivităţile folosim metode de educaţie nonformală, totul este sub formă de jocuri“, a explicat Mariana Gruia. Pe chipul elevilor se citeşte fericirea, iar în glasul lor se simte încântarea. „Mă bucur foarte mult de tot ce ceea ce învăţ aici. Totul este nou pentru mine. Mulţumim voluntarilor că au atâta răbdare cu noi. Mie îmi place să mă joc, să fac sport dar şi să citesc sau să învăţ engleză, care este o limbă foarte frumoasă. Mă bucur foarte mult că vin aici pentru că vreau să învăţ ca să ajung cineva când o să fiu mare“, a spus Marian, de 7 ani, unul dintre şcolarii de vară. „Şi eu vin aici cu drag. Îmi place să învăţ, să scriu şi să citesc. Acum învăţ şi engleză“, spune încântată Alina, de 10 ani.
Cât costă şcoala de vară
Elevii şcolii de vară nu plătesc nimic pentru a participa la cursuri, dar organizatorii cheltuiesc câteva mii de lei pe această activitate. Consiliul Judeţean al Elevilor Olt a organizat chiar şi un spectacol la începutul verii, care a avut drept scop strângerea de fonduri pentru şcoala de vară. S-au adunat 900 de lei, o sumă modică dar un ajutor binevenit ţinând cont de cât costă organizarea şcolii de vară. Banii strânşi vor fi folosiţi de Fundaţia William Tyrrell pentru asigurarea mesei de prânz a copiilor care frecventează cursurile şcolii de vară. „Am apreciat ideea celor de la Consiliul Judeţean al Elevilor şi ne-am bucurat de ajutorul lor. Orice sprijin e binevenit, mai ales că ultima ediţia a şcolii de vară ne-a costat 6.000 de lei. Anul acesta avem mai mulţi copii, deci şi cheltuielile o să crească“, a spus Mariana Gruia, coordonatorul fundaţiei. Şcoala de vară se desfăşoară în perioada 5 iulie – 15 august, la Şcoala Generală Nr. 1 din municipiu.