A vorbi în ziua de azi despre sărăcie şi demnitate e ca şi cum ai face teoria chibritului, adică a vorbi în zadar despre un lucru care nu merită osteneală. Fiindcă cine mai vrea să audă de sărăcie şi cu atât mai puţin de demnitate două cuvinte care nu mai intră în limbajul omului de lângă noi. emnitatea în schimb este un cuvânt care poate fi scos fără reţinere din vocabular fiindcă este un concept lipsit de conţinut. Nu că nu l-ar fi avut niciodată, l-a avut şi era la mare cinste, ci pentru că l-a pierdut de-a lungul vremurilor astăzi nemaispunând nimic. Demn este asociat mai degrabă cu prost şi este total opus şmecherului care se descurcă, o caracteristică la mare cinste printre compatrioţii noştri, şi cine vrea să fie prost. Nimeni. Este normal să nu se mai folosească în limbajul de fiecare zi fiindcă în spatele cuvântului nu există nimic. Aşadar asocierea celor două cuvinte pe care eu le-am folosit ca titlu se goleşte total de conţinut fiindcă de sărăcie nu mai vrem să auzim, iar demnitatea o lăsăm proştilor fiindcă pe noi ne intersează mult mai mult a fi şmecheri pentru a ajunge acolo unde dorim fără să ne mai împiedicăm de lucruri mărunte cum ar fi demnitatea.
La prima vedere, îndemnul din titlu sună ca un paradox si poate părea nelalocul lui. Cum adică, şi cu privire la victorii să fim circumspecţi? Să ne temem şi de biruinţele noastre? Ce altceva râvnim mai mult decât victorii, ce se aşteaptă de la noi şi ce ne poate garanta răsplătirea finală, dacă nu biruinţa.
Romii sunt mai degrabă descrişi în termeni care ţin de social şi de economic, decât prin trăsăturile lor culturale. Murdăria, furtul, cerşetoria, marginalizarea socială slujesc de obicei la a-i defini.
Că românii nu sunt uşi de biserici o ştim prea bine! Că „emancipatul” rrom tot ţigan este şi că tot ceea ce ştie (genetic) să facă, face, asta iar nu-i nimic nou sub soare! Dar chiar să fi ajuns noi de groaza lumii, în special a Italiei? Să fim chiar atât de buboşi, plini de lepră socială, de primitivi şi incriminabili? Imposibil de crezut! Îmi este teamă că ne-am obişnuit să acceptăm cu prea mare uşurinţă ostracizarea, iar automutilarea ca personalitate naţională este speculată şi valorificată fără menajament de către Occident. Revenind la ultimele două sau trei abuzuri mediatizate de către presa peninsulară şi la declaraţiile iresponsabile ale politicienilor radicali, riscă enorm în plan european. Dar nu de grija lor sufăr eu acum, ci de expansiunea extremistă, ,
În tradiţia romă, familia ocupă un rol central.Copilul, la rromi, e văzut ca un dar ceresc, de aceea romii fac mulţi copii. O casă fără copii e o ruşine pentru romi. Familiile tinere sunt educate sub supravegherea atentă a părinţilor, a soacrei mai ales, care are totdeauna un cuvânt cu greutate şi influenţă, fiind cea mai bătrână femeie, căreia toţi îi datorează mult respect. De multe ori i se cere sfatul şi în educarea copiilor. Ţiganului îi este foarte frică să facă din copilul lui „domn”, deoarece, când acesta se realizează îşi dispreţuieşte părinţii. Este o logică veche a familiilor rome, care în multe cazuri s-a dovedit a fi foarte adevărată..
Nu vrem să fim confundaţi cu ei. Sunt murdari, puturoşi, necinstiţi – e un şuvoi de stereotipii. Dar cea mai mare problemă a “ţiganilor” este că nu-i vrem lângă noi. Iar aceasta e de fapt problema noastră. Înainte de a pretinde civilizarea romilor, ar trebui să ne vindecăm noi înşine.
În condiţiile de mai sus, cine să-şi mai piardă timpul cu relansarea economică? N-avem timp de muncă, suntem cu toţii prea ocupaţi cu făcut bani. Păi cum altfel, nu vedeţi că e criză?!