Nicole Taillefer, prim-consilierul Ambasadei Republicii Franceze s-a întâlnit în acestă dimineaţă cu Sandu Pocol, prefectul judeţului şi Mircea Man, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.
Scopul prezenţei însărcinatului cu afaceri interne al ambasadei este de a pregăti, în luna septembrie în România şi implicit în Maramureş, vizita unui senator francez care este membru al Comitetului de experţi pe problemele rromilor şi nomazilor din cadrul Consiliului Europei. În cadrul vizitei s-au prezentat date statistice referitoare la comunităţile de rromi existente în judeţ.
De asemenea s-a discutat despre proiectele de ecologizare şi închidere a perimetrelor miniere, dar şi despre proiectele de implementare a măsurilor de incluziune sociala a rromilor care au avut ca obiectiv creşterea gradului de reprezentare a acestora în structurile administraţiei publice locale, dezvoltarea durabilă a unei reţele a experţilor locali pentru rromi, crearea de grupuri locale care să se ocupe de identificarea, planificarea şi implementarea de acţiuni care să duca la incluziunea socială şi economică a rromilor şi dezvoltarea capacităţii instituţionale a administraţiei publice prin formarea şi angajarea de experţi locali rromi.
Diplomatul francez a mai fost interesat de sprijinul acordat de conducerea judeţului tinerilor din sistemul instituţionalizat de protecţie a drepturilor copilului şi de domeniile de activitate care oferă oportunitate şi sunt atrăgătoare pentru investitorii francezi. Nicole Taillefer s-a deplasat în teritoriu pentru a vizita locaţiile unor proiecte implementate cu fonduri guvernamentale franceze, urmând să revină ăn Maramureş luna viitoare, în cadrul vizitei pe care o va efectua senatorul francez, expert pe problematica rromilor în Consiliul Europei.