Aflaţi într-o perioadă de transformări fundamentale, pornind de la o maximă lui Immanuel Kant care arăta că: “Este loc pentru toţi sub soare”, ne întrebăm dacă românii şi romii pot convieţui în cadrul aceleiaşi ţări şi anume România? Convieţuirea nu se poate realiza fără cunoaşterea reciprocă şi fără acceptarea celuilalt. Pentru a se putea convieţui trebuie să se înlăture prejudecăţile, adică acele păreri false care ne împiedică să acceptăm că toţi suntem egali în drepturi şi avem aceleaşi îndatoriri. Ura, resentimentele, lipsa de informaţie duce la o deformare a realităţii. Istoria ne învaţă că numai împreună, cei care locuiesc pe acelaşi teritoriu, vorbesc aceeaşi limbă şi au valori morale comune (iubirea aproapelui, respectul semenului nostru ş.a.) pot să-şi construiască viitorul. Europa de azi ce are ca deviză “Unitatea în diversitate”, este continentul care merge către formarea unei comunităţi în care fiecare naţiune îşi păstrează specificul. Într-un stat unde românii sunt majoritari, romii se pot integra prin acceptarea unor norme de convieţuire comună. Dar atât românii cât şi romii trebuie să se cunoască reciproc împărtăşindu-şi din experienţa culturală proprie.
Religia este un element care ne uneşte, deoarece într-o comunitate în care predomină valorile creştine, iubirea aproapelui, precum şi respectul pentru semenul nostru sunt foarte importante. Nu este bine ca românii şi romii să îşi poarte pică. De exemplu, se observă că de multe ori Justiţia română nu îi judecă pe toţi la fel, dovedind în nenumărate cazuri că nu este de partea rromilor. De multe ori rromii au fost nedreptăţiţi în sala de judecată. În momentul în care se află că eşti de etnie rromă, deja ţi se pune pe frunte o etichetă cu însemnele „VINOVAT!” şi din start pleci cu handicap, iar şansa ta de a ieşi basma curată fiind aproape egală cu zero.
În noul mileniu este necesar să învăţăm să convieţuim împreună paşnic, să ne ajutăm reciproc, pentru a putea să trecem peste greutăţile zilei de azi. Într-o lume aflată sub ameninţarea şomajului, a nesiguranţei zilei de mâine, dominată de interese politice şi economice meschine, ura faţă de aproapele nostru ne dezumanizează. Toţi suntem copiii lui Dumnezeu, iar Mântuitorul Iisus Hristos ne-a învăţat că trebuie să ne iubim aproapele ca pe noi înşine! Iubirea creştină este călăuza care ne poate conduce spre o convieţuire durabilă.
Tradiţiile, obiceiurile, sunt elemente care ne apropie şi ne ajută să convieţuim în cadrul aceleaşi comunităţi umane. Şcoala, biserica, familia au un rol important în educaţie. Acestea ne învaţă să ne comportăm, să ne iubim aproapele şi să convieţuim paşnic. Ne formează ca cetăţeni şi oameni responsabili ce pot să se adapteze la toate provocările sociale. Convieţuirea durabilă se poate realiza numai prin acceptarea diversităţii, adică prin cunoaşterea celuilalt, adică a modului în care se comportă în societate. Atunci când ne vom ajuta semenii aflaţi la necaz vom putea spune ca suntem copii lui Dumnezeu. Omul care este o fiinţă socială nu poate trăi decât în armonie cu semenii săi.
