Shadow

Romii sunt cu o treime mai mulţi decât în 2002, maghiarii mai puţini

Populaţia romă din România care şi-a declarat etnia a crescut cu o treime faţă de recensământul din 2002, ajungând de la 2,4%  la 3,2% până în 2011. Pe de altă parte, maghiarii au scăzut uşor, de la 6,6% în 2002, la 6,5% în 2011.
Rezultatele provizorii ale recensământului din 2011 arată că populaţia maghiară care şi-a declarat etnia este de 1.238.000 persoane, reprezentând 6,5% din populaţia stabilă a ţării. La recensământul din 2002, maghiarii erau mai mulţi cu aproximativ 200.000, adică 6,6%.
Numărul celor care s-au declarat romi în 2011 a fost de 619.000 persoane, reprezentând 3,2% din populaţie. Comparativ, la recensământul din 2002, romii care şi-au declarat etnia erau doar 535.140, adică 2,46%.  De menţionat că, în 2002, întreaga populaţie stabilă a României era de  21.680. 974, în timp ce în 2011, numărul a scăzut la 19.043.000.
Conform recensământului din 2011, între alte etnii care au înregistrat un număr de persoane de peste 20.000, se află ucrainenii (51,7 mii persoane), germani (36,9 mii), turci (28,2 mii), ruşi – lipoveni (23,9 mii) şi tătari (20,5 mii persoane).
Numărul persoanelor pentru care nu a fost înregistrată etnia (nu au dorit să o declare sau nu erau prezente) a fost de 59,2 mii persoane, reprezentând 0,3% din populaţia stabilă a ţării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *