Lupta pentru municipiul Râmnicu Vâlcea se dă cap la cap, în trei: Frâncu, Rădulescu şi Veţeleanu (citeşte Gutău!).
Sunt trei pietre grele de dărâmat. Ce vor alege oare vâlcenii? Fostul primar Rădulescu, un tip cam subţire, fără prea multă stofă, Emilian Frâncu – intelectual de clasă, om cu multă educaţie şi experienţă, şi, în sfârşit, omul de casă al lui Mircia Gutău, Eusebiu Veţeleanu. De fapt, dacă va câştiga Veţeleanu, cel ce va conduce de fapt primăria va fi Gutău. În spatele lui Rădulescu stă Jurcan şi Udrea.
Frâncu pare a fi singurul fără stăpân! Deocamdată scorul este destul de egal. Dacă va fi prezenţă mare la vot, şansa va fi a lui Frâncu. O prezenţă slabă va decide un primar dintre cei doi foşti aliaţi, Rădulescu şi Veţeleanu. Soarta Râmnicului stă doar în mâinile vâlcenilor!