Shadow

Auschwitz-ul de la Baia Mare. 2.000 de romi mutaţi în Uzina Morţii de primarul Cherecheş “Chimicul”

Scandal de proporţii la Baia Mare, unde, în ultima săptămâna de campanie, primarul USL Cătălin Cherecheş a mutat romii de la marginea oraşului în fostul laborator chimic al Cuprom.

Dorind să demonstreze tuturor că îşi ţine promisiunea electorală de a lichida zona Craica, o zonă populată de aproximativ 2.000 de romi, primarul a decis să mute peste noapte primele familii. După ce i-a ameninţat că, dacă nu se mută bagă buldozerele peste ei şi rade colonia, primarul a trecut la acţiune.
Sprijinit de Poliţia Locală şi ameninţând la tot pasul cu “mascaţii şi Jandarmeria”, Cherecheş i-a îmbarcat pe romi în campioane fără copertină şi i-a transportat (pe o ploaie torenţială) în blocul în care a funcţionat ani în şir laboratorul chimic al celebrei uzine Phoenix, numită şi “uzina morţii”.
După 1990, numele uzinei a fost schimbat în Cuprom, iar în anul 2006 ea a fost închisă, fiind considerată cel mai mare poluator din România după Combinatul de la Copşa Mică.
Odată ajunşi în blocul în care li s-au repartizat locuinţele, romii au găsit lipite de uşi hârtii pe care erau scrise cu litere de mână numele lor. Nimănui nu i-a venit să creadă că spaţiul nu fusese amenajat pentru locuit. Camerele au fost zugrăvite la repezeală, dar în interiorul lor au rămas dulapuri metalice cu recipiente cu substanţe chimice vechi de 15-25 de ani, praf de la tot felul de cuptoare şi alte asemenea lucruri folosite în laboratorul chimic.
Mai mult decât atât, atmosfera sinistră de lagăr de exterminare era completată de inscripţii cu cap de mort sau “interzis amestecul de substanţe chimice”, care rămăseseră pe mai multe uşi şi ferestre din timpul în care laboratorul funcţiona.

Multe camere erau inscripţionate cu semne de pericol, iar în interiorul lor erau depozitate substanţe toxice

Operaţiunea de mutare a durat toată ziua, până spre seară. Romii care, după ce au văzut condiţiile, au vrut să părăsească blocul, au fost impiedicati de Poliţia Locală.

Pe 1 iunie, oamenii au fost mutaţi cu forţa

Într-un final, văzând că nu pot pleca, s-au liniştit. Au întins saltelele pe jos în camerele care le-au fost repartizate şi s-au culcat. La miezul nopţii însă, au apărut primele simptome. Greţuri, vărsături, ameţeli, cefalee.
Cei mai afectaţi au fost copiii. La unu noaptea, în tot oraşul s-a dat alarma. Ambulanţele au curs până la fostul laborator chimic. Conducerea spitalului spune că au fost aduşi la secţia urgenţe opt copii şi doi adulţi. Alte surse din spital indicau 13 copii şi un adult.

Copiii romilor s-au culcat pe jos în “noile” locuinţe

Reprezentantul ISU a declarat că a fost vorba de 11 copii şi un adult. Ei au fost scoşi din clădire cu măşti de oxigen pe faţă. Jurnaliştii si romii prezenţi la faţa locului au declarat că, în realitate, au fost 22 de copii intoxicaţi si 2 adulţi. Reprezentanţii Spitalului Judeţean Baia Mare spun că intoxicaţii şi-au revenit în câteva ore şi au fost lăsaţi să plece acasă.

În cursul zilei de ieri, a izbucnit din nou scandalul în incinta societăţii Cuprom din Baia Mare, la scurt timp după ce forţele de intervenţie au făcut o razie în zonă. Copiii intoxicaţi abia se treziseră după noaptea agitată, petrecută mai mult la spital.
Romii mutaţi în laboratorul fostului combinat au fost scoşi în stradă de către politişti şi jandarmi, care le-au verificat documentele. Ei consideră asta o provocare şi că acţiunea primarului e pur electorală, pentru a câştiga voturile celor din cartierul de unde ei, romii, au fost mutaţi.

Inscripţii cu cap de mort sau “interzis amestecul de substanţe chimice” rămăseseră pe uşi şi ferestre din timpul fostului laborator

Substanţele toxice din “blocul groazei”
Războiul sms-urilor între primar şi bulibaşă

În timp ce ambulanţele soseau la “blocul chimic”, şeful romilor i-a trimis un sms primarului: “Ce faci, ne omori? Oamenii s-au intoxicat! Vin ambulanţele!”. Primarul a răspuns tot printr-un sms:

“S-or fi intoxicat de la cură­ţenie! Dacă le e rău, o sa ia salvarea, ca de aia e salvare!”

Şeful Partidei Romilor, Carol Jurisniez, zis “Pise”, a ieşit ieri în presă, cu declaraţii năucitoare despre banii pe care primarul i-ar fi oferit ca să cumpere voturile romilor. În replică, primarul Cherecheş a declarat că totul e o înscenare şi că liderii romilor au dat cu spray paralizant în bloc ca să însceneze totul.
Cât despre acuzaţiile de mită electorală, el a spus că nu a dat niciodată bani romilor, deşi sms-urile prezentate de şeful Partidei Romilor arată limpede contrariul.
În acest moment, situaţia la Baia Mare între romi si autorităţile locale este extrem de tensionată. În tot cursul nopţii trecute, maşini ale Poliţiei si ale Jandarmeriei au patrulat prin oraş.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *