Damian Drăghici: “Vreau să fiu ţigan!”

Artistul Damian Drăghici, de origine romă, a fost numit consilier de stat pe problemele romilor în aparatul de lucru al premierului Victor Ponta. A renunţat la cariera de artist. “Definitiv”, după cum afirmă el.

“Din experienţa muzicii mi-am dat seama că pot să fac mai mult pentru romi decât să-i reprezint ca artist. Ca artist reprezentam romii o dată în faţa a 4.000 de oameni, încă o dată în faţa a 5.000 de oameni. Şi spuneau oamenii: “Uau, ăsta este un model. E un ţigan model”. Dar nu puteam să-i ajut pe ţiganii din societatea civilă ca muzician. Puteam doar să creez o imagine bună a ţiganilor. Ceea ce era fantastic, dar nu puteam să am efectiv puterea soluţiilor, adică să decid şi să fac ceva”, spune acum Damian.

Interviu:

R: “Mă numesc Damian Drăghici. Sunt ţigan din România”. Aşa te prezentai pe vremuri, când ai ajuns în America…
Damian Drăghici: Presupun că atâta timp cât am trăit în Europa, am avut un oarecare complex de inferioritate. Şi nu ştiu dacă mi s-a dezvoltat din cauza românilor, cât din cauza familiei, pentru că discriminarea la noi începe din familie. Din moment ce mama, tata şi toată familia îţi spun “Noi suntem ţigani, noi n-avem dreptul să ajungem ca românii”, atunci îţi creează deja un complex de inferioritate. Nu avea treabă cu profesorii şi românii, era o treabă cu familia. Şi cred că am crescut cu complexul de inferioritate până la o vârstă.
Am ajuns în Grecia, unde iarăşi vedeam cum sunt priviţi ţiganii, din punctul meu de vedere, pentru că atunci când suferi de un complex de inferioritate, e problema ta, nu a altora. Şi când am ajuns în America m-am simţit pur şi simplu mai degajat, m-am simţit acceptat, în primul rând şi de fapt am simţit că atunci când spuneam că sunt ţigan sau, mai modern, rom, nu numai că eram acceptat, eram deja pus pe un piedestal, eram deja super respectat. Mi se părea ceva ieşit din comun.
R: Ţigan sau rom?
D.D.: Ţigan!
R:De ce?
D.D.:Pentru că am fost ţigan până la 41 de ani şi nu vreau să devin rom peste noapte.

“Problema se află nu în denumire, ci în ceea ce faci”

Dar organizaţiile acestea care insistă pe termenul de rrom crezi că greşesc?
Nu cred că greşesc, asta e opinia lor. Eu sunt ok să fiu numit ţigan şi am vorbit cu alţi ţigani şi sunt ok să fie numiţi ţigani. Nu mă deranjează. Nu cred că problema stă în nume, cât stă în ceea ce faci. Sunt oameni care îl numesc pe Dumnezeu diferit. Contează în ceea ce cred ei.
Deci dacă sunt ţigan sau sunt rom şi comit infracţiuni, problema se află nu în denumire, ci în ceea ce faci. Nu mă interesează dacă mă numeşti ţigan sau rom! Mă interesează acţiunea mea ca cetăţean, să fiu un cetăţean activ, să fiu un cetăţean contribuabil, să fac lucrurile cum trebuie, să fac lucrurile bune. În felul asta îmi voi câştiga respectul oricărui om, fie el român sau ţigan.
R: Atunci să avem o lege care să spună ţigan în loc de rom sau să laşi pe fiecare să decidă?
D.D.:Poate fiecare să decidă să spună cum vrea el. Mai important este ce face omul ăla, dacă este un om cinstit, dacă este un om educat şi dacă este un om care are o purtare corectă în societate, contribuie la întreţinerea socităţii şi poate să se integreze. Asta este mai important pentru mine decât numele. Nu mă interesează dacă eşti turc, ţigan, român, ce-oi fi. Să faci lucrurile cum trebuie!
R. : De-a lungul timpului ai prezentat împreună cu trupa ta diversitatea pe care România a adus-o în UE. Ai tot vorbit despre a fi în slujba imaginii României…Este grea misiunea aceasta de a fi în slujba imaginii României?
D.D.: Nu, atâta timp cât am făcut muzică, m-am dedicat trup şi suflet muzicii. Nu vedeam altceva decât muzică, nu mâncam altceva decât muzică, nu dormeam decât muzică.
Ceea ce s-a întâmplat cu Damian & Brothers a fost un rezultat, aşa cum spun americanii. Faptul că, la momentul acela, am fost aleşi să promovăm România, cu ajutorul Ministerului Afacerilor Externe, a fost oportunitatea noastră de a dovedi că nu suntem doar hoţi, că nu suntem doar infractori, că nu suntem doar cerşetori, că ştim să facem şi altceva. De aici nu vreau să rezulte că noi ţiganii suntem buni doar la meşteşuguri, să facem tuciuri, fuste, rochii şi muzică. Dacă suntem educaţi, putem fi egali cu toţi ceilalţi.
Trebuie să schimbi mentalitatea oamenilor. Nici patru ani nu îţi ajung…
Nu am venit aici să mă plâng că nu s-a făcut nimic în ultimii 22 de ani, pentru că nu sunt ca nebunul care trăieşte în trecut sau ca prostul care trăieşte în viitor. Avem nevoie de educaţie, numărul unu, doi, sănătate, trei, locuri de muncă şi patru, foarte important, cetăţenii romi să devină cetăţeni activi contribuabili. Pentru că în momentul ăla ei se vor simţi bine, vor fi motivaţi.
R.: Şi cum crezi că pot fi convinşi să vină la şcoală?
D.D.:Vreau să creez caravane. Am cerut o monitorizare, să vedem câţi copii avem pe care am putea să-i şcolarizăm şi vreau să creăm o caravană care să meargă în toată ţara şi să vedem cum putem să facem ca să trimitem toţi copii la şcolă.
Şi numărul doi, foarte important, ar fi aşa: nu cred că poţi să iei pe cineva la 40 de ani şi să-l bagi la o şcoală, să-l bagi la o facultate, pentru că tu dacă ştii să faci tuci sau ştii să faci fuste sau ştii să faci burlane, ce mai ai nevoie acum, la vârsta asta, să înveţi geografie, istorie sau mai ştiu eu ce, când tu ştii să faci lucrul ăla. Atunci, creezi o şcoală de meserii, unde îţi dau un certificat după două, trei luni de zile care să te ajute să munceşti legal, să fii protejat de lege şi să fii un contribuabil corect.

R.:Crezi că se poate vorbi de discriminare împotriva comunităţii rome la ora actuală, în România?
D.D.: Nu. Sigur, sunt atitudini de izolare comunitară, sunt diferenţe culturale, există multă suspiciune bazată pe necunoaştere, care se vor regla în timp. Statul român a luat unele măsuri, inclusiv de discriminare pozitivă, pentru sprijinirea romilor. E adevărat că percepţia este negativă cu privire la ceea ce s-a întâmplat în Europa.
Am propus la Guvern, să mă întâlnesc în următoarele săptămâni cu ambasadorii Italiei, Spaniei, Franţei şi Finlandei. Vreau să găsim o modalitate prin care să implementăm un program care să presupună să nu îi pitim în ghetouri, să le dăm bani şi să-i trimitem înapoi în România.
R: Întotdeauna când auzim că este o problemă europeană, înseamnă că aşteptăm şi de la ceilalţi să facă ceva. Şi aici ce crezi că ar trebui să facă ei?
D.D.: Nu aştept un rezultat de la ei. Părerea mea ar fi aşa: vreau să creăm o comisie, un forum al ţărilor din estul, sud-estul Europei, să mergem la Comisia Europeană şi pur şi simplu să le cerem să avem un comisar european pe problemele romilor.
R.: Nu e cam riscantă poziţia?
D.D.: Nu cred că e riscantă. E nevoie de un om care să se ocupe de problema asta. Vorbim de aproape 3% din populaţia UE, o populaţie stabilită în Europa de secole, dar cu mari probleme de nivel de trai.
R.: Câţi romi sunt oare în Europa?
D.D.: În momentul ăsta, se preconizează undeva în jur de 10-12 milioane.
R.: Şi crezi că e atât de mare problema lor încât să luăm un comisar al lor special?
D.D.: Romii, la ultimul recensământ, nu şi-au declarat etnia. Multora dintre ei le-a fost frică să declare că sunt romi. Vreau să fac personal vizite în teritoriu. Pentru că eu mă consider un tehnocrat, dar unul activ, racordat la realitate. Vreau să ştiu câţi romi sunt în România.

“Nu am venit aici să mă plâng pentru că nu sunt ca nebunul care trăieşte în trecut şi prostul care trăieşte în viitor”

R.:Cât stai la Palatul Victoria, pe zi?
D.D.: Şi opt ore, şi zece ore, şi 12 ore. Oricât e nevoie pentru a-mi face treaba.
R.: Deci proiectul muzical e practic complet abandonat în acest moment.
D.D.: Complet abandonat de un an de zile, un an şi ceva.
R.: Şi nu o să-ţi fie dor?
D.D.: Nu.
R: Adică nu simţi că-ţi lipseşte.
D.D.: Nu-mi lipseşte. Nu-mi lipseşte pentru că mă implic acum în ceea ce fac. Nu am venit aici ca să fiu genul de om care caută etichete, sau să am şofer şi o titulatură pe uşă, că sunt consilier de stat. Nu, am venit aici pentru soluţii. Eu sunt genul de om care face treabă. Nu cred că e nevoie să alocăm un buget special pentru cultură pentru romi. Din moment ce lucrul acesta există, este un oximoron, un paradox să cheltuieşti bani pe ceea ce există . Romii sunt deja talentaţi, trebuie să existe o structură în care să-i pui. Dar să aloci acum bani în cultură exclusiv pentru romi e o nebunie. Hai să facem o infrastructură culturală dezvoltată pentru toată lumea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.