Familiile de ţigani din Cilibia supravieţuiesc din confecţionarea cărămizilor din pământ ars

De-a lungul secolelor, oamenii Bărăganului, locul unde natura este mai zgârcită decât în alte părţi cu agricultorii sau crescătorii de animale, au învăţat să scoată apă din piatră, sau, mai bine zis, să-şi asigure traiul din pământ.

În judeţul Buzău, lângă Cilibia sunt cele mai multe familii care trăiesc din producerea şi vânzarea teracotei. La 20 de kilometri de oraş, pe drumul care leagă Buzăul de Brăila, vezi de o parte şi de cealaltă mormane de cărămizi, numai bune pentru sobe şi construcţia de adăposturi pentru animale. Cuburi de argilă, modelate într-un tipar din lemn, sunt aşezate unul peste altul, formând un cuptor uriaş. În interior este necesară o adere mocnită, timp de o zi şi o noapte, pentru ca bucăţile de pământ să se transforme în cărămidă.
Cu greu îi distingi pe cei care muncesc în micile exploataţii de argilă, pentru că au căpătat culoarea pământului. Florin Oaie este unul dintre muncitori. Împreună cu soţia, Mariana, munceşte din zori şi până-n noapte şi ia pauză doar atât cât să-şi tragă răsuflarea şi să ia un gât de apă. E plin de noroi, din cap, până-n picioare însă nu are timp de el. Plin de sudoare, amestecă cu lopata pământul îmbibat cu apă, pe care soţia lui urmează să-l frământe şi apoi să îl toarne în formele dreptunghiulare.
Florin are 42 de ani şi nu îşi aminteşte să fi făcut altceva în viaţă, decât cărămidă. „Mama m-a născut în pământ, şi tot în pământ mi-a fost dat să trăiesc. M-am apucat de la 10 ani să lucrez la cărămizi, pentru că părinţii mei erau foarte săraci şi trebuiau ajutoare. Acum toată familia mea lucrează cu mine la cărămizi. Tone de pământ mi-au trecut prin mâini”, mărturiseşe Florin.
În aşteptarea aluatului de argilă, femeia lui îşi mai permite câte o mică pauză să le dea ceva de mâncare sau apă de băut celor trei copii ai familiei. Îi iau cu ei la marginea satului ca să-i aibă în grijă, cât muncesc la cărămizi. Mariana Oaie are 29 de ani şi la fel ca soţul ei e resemnată cu traiul pe care îl duce. „Muncim ca să ne creştem copiii, să avem ce le da să mănânce, să strângem niţei bani pentru la iarnă. Noi nu avem nici ajutor de la primărie, fiindcă zice de acolo că avem sursă de venit”, spune Mariana.
Munca istovitoare şi greutăţile casei au săpat riduri adânci în chipul femeii. Se plânge că nu are timp să se îngrijească aşa cum fac alte femei de vârsta lor. „Dimineaţa la 6 suntem aici şi ne mai întoarcem acasă după ora 20. Punem de mâncare copiilor, facem puţină ordine şi cam aşa se duce ziua”, spune femeia.
Cristina este cel mai mare dintre copiii familiei Oaie. În vacanţă, micuţa de 9 ani merge cu părinţii ei, la cărămizi. Chiar dacă este o fărâmă de fiinţă, fata pune mâna pe lopată şi amestecă noroiul, pentru că aşa simte ea. Trece apoi, aproape instantaneu, la masa pe care se modelează cărămizile. Este un ajutor de nădejde pentru părinţii ei. „Îmi este milă de mama când o văd plină de noroi şi vreau să o ajut. Dacă o să mă fac mare, o să fac bani mulţi şi o să am grijă de mama, tata şi frăţiorii mei”, spune Cristina.
Fata soţilor Oaie trece în clasa a treia şi are note bune la şcoală. Rezultatele fetei îi dau aripi lui Florin, care a început să spere că tradiţia strămoşilor săi se va întrerupe o dată pentru totdeauna. „Tare aş vrea ca toţi copiii mei să ajungă ceva în viaţă, să plece din sărăcia asta şi să nu mai muncească în noroi. Cristina vrea să se facă învăţătoare şi o să muncesc pentru ea, să ajungă acolo unde vrea”, mărturiseşte Florin, cu lacrimi în ochi.
Famila Oaie trăieşte de pe o zi pe alta, din alocaţiile copiilor şi vânzarea cărămizilor care le aduce în casă un venit de cel mult 300 de lei pe lună, fiindcă lumea nu prea le mai cumpără marfa. Nu au căruţă cu cal şi sunt nevoiţi să dea cărămizile unor intermediari. „Eu iau cărămida cu un leu de la ei şi o vând cu 2 lei prin satele învecinate. Ia lumea pentru sobe, pentru horn, că sunt rezistente la foc dar acum nu prea se mai vinde. Rar vine câte un cumpărător cu camionul, să ia cărămidă pentru vreun grajd, ceva”, spune Marin Oltean, un vecin de-al soţilor Oaie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.