Senatorul Jean-Yves Leconte, reprezentându-i pe francezii din străinătate, tocmai a vizitat acest loc unic în Franţa, un sat de inserţie, unde au fost primiţi 74 de romi originari din România.
Programul de inserţie, finanţat de Uniunea Europeană cu 250.000 de euro şi de consiliul general din Val-de-Marne, întâmpină în continuare numeroase obstacole în pofida eforturilor organizaţiei Habitat şi Sănătate, care gestionează acest proiect în teritoriu.
“Lucrurile nu merg foarte bine”, a declarat Maria, care a ajuns aici, după ce a făcut chirpici în România, a prestat diferite servicii la negru în Italia, a cerşit la Paris şi şi-a pierdut doi copii după ce tabăra de la Orly, în care se stabilise, a luat foc în februarie 2010.
Cei 74 locuitori trăiesc din vânzarea fierului vechi şi cerşit. Obiectivul privind locuinţele este cu siguranţă atins, dar romii supravieţuiesc în continuare din vânzările de fier şi cerşit, adulţii fiind în continuare vizaţi de restricţiile pe piaţa muncii pentru români, iar demersurile administarative se desfăşoară extrem de lent. “În toamnă vom depune la prefectură şapte dosare complete în vederea obţinerii permiselor de muncă”, explică Laurence Potte-Bonneville, directoarea regională a asociaţiei.
Educarea adolescenţilor se face cu dificultate. Dacă la şcoala primară Marcel-Cachin nu e nimic neobişnuit, la gimnaziu şi la licee, tinerii care au călcat arareori sau niciodată într-o şcoală, adolescenţii au probleme în a se conforma constrângerilor. “Pentru unii, a se trezi în fiecare zi pentru a veni să asculte un profesor nu este un gest automat. Nu au făcut-o niciodată”, explică una dintre profesoare.
La opt luni de la instalarea acestora în satul de insterţie, adulţii pot în sfârşit urma cursuri socio-lingvistive în vederea căutării unui loc de muncă, asociaţia Habitat şi Sănătate având dificultăţi în recrutarea unui profesor, după ce trei au refuzat în ultimul moment, iar al patrulea s-a întâlnit cu romii la începutul lui iulie. Astfel, în timp ce autorităţile au acordat un răgaz de trei luni pentru evaluarea acetui proiect, în acest moment satul de inserţie nu poate fi considerat o reuşită.