Day: September 19, 2012

De ce este nevoie de Alexandru Diamant?

Opinii
După „retragerea forţată” a lui Diamant, romii vâlceni nu mai au nicio protecţie! Nu mai există niciun lider autorizat, nimeni nu le mai reprezintă interesele romilor discriminaţi. Diamant, cu toate greşelile lui, a fost un lider autentic, un rom care şi-a depăşit cu mult condiţia, un om care a reuşit să rezolve pe cale amiabilă multe probleme şi conflicte ale comunităţii rome din Vâlcea şi nu numai. Degeaba au încercat alţii să-i ia locul, s-au dovedit diar nişte nevrednici, nebăgaţi în seamă de nicio autoritate locală. Romii nu mai au nicio şansă să-şi prezinte problemele sau chiar succesele. Nu mai au acces la mass-media, lucru pe care Diamant îl asigura benevol şi non-stop. Astfel, romii sunt defavorizaţi şi tot mai mulţi dintre ei îl regretă pe Diamant şi abia aşteaptă reîntoarcerea

Francezii, rasiştii Europei!

Dezvaluiri
Francezii ne umilesc din nou. Iar s-au pus cu forţa pe romii din România. Le dărâmă taberele, îi arestează, îi expulzează în România, încălcând toate normele Uniunii Europene, cele privind libera circulaţie. Şi culmea, actualul preşedinte francez este un socialist care condamna acţiunile înaintaşului său, Sarkozy. Şi culmea ruşinii, alt mare socialist, premierul român Ponta, tace şi înghite! Ruşine! Singurul care a protestat şi i-a sprijinit pe romi a fost tocmai „suspendatul” Băsescu! Francezii sunt cei mai rasişti din lume şi Uniunea Europeană TACE! De ce?
Primarul unui oraş din ROMÂNIA vrea SĂ SCOATĂ ROMII AFARĂ din localitate. Pentru moment i-a mutat într-o zonă contaminată

Primarul unui oraş din ROMÂNIA vrea SĂ SCOATĂ ROMII AFARĂ din localitate. Pentru moment i-a mutat într-o zonă contaminată

Romii in imagini, Social
Sancţionat pentru discriminare de CNCD şi somat să dispună măsurile pentru decontaminarea spaţiilor din incinta Cuprom în care a mutat aproape 110 familii de romi, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş plănuieşte să rezolve problema, mutând cu totul din oraş cele peste 400 de persoane cazate înainte de alegerile locale în spaţiile fostului combinat. Şi nu doar pe ei, ci şi pe cei din blocurile sociale din strada Horea, imobile în jurul cărora anul trecut a fost construit un zid de beton, înalt de aproape doi metri pe care acum primarul vrea să îl dărâme. Aici ar uma să fie locuinţe de serviciu pentru personal medical, din învăţământ sau familii tinere, spune primarul. "Toţi cei care locuiesc în blocurile sociale şi nu-şi plătesc chiriile şi au restanţe, anul viitor vor fi mutaţi într-