Emoţiile şi spiritul religios, atunci când ele se inoculează în interiorul nostru şi în conştiinţa noastră, ne aduce acea linişte astrală şi ne face să respirăm aer curat din pădurile virgine. Toţi, când suntem la necaz, simţim de multe ori că trebuie să comunicăm cu cineva apropiat de sufletul nostru. Faţă de familie uneori trebuie să ne ascundem durerea sau nevoia de bine. Aşa că, cei căzuţi la greutate au nevoie să ceară ajutorul Divinităţii ca să-şi sporească încrederea în ziua de mâine.
Biserica din interiorul penitenciarului, psihologul şi cei ce se ocupă de serviciile de întreţinere sunt şi cei se ce ocupă îndeaproape de cei ce se simt singuri. Deţinuţii caută să vină să se confeseze preotului, iar acesta reuşeşte uşor-uşor să-i aducă pe drumul cel bun şi îi face să aibă din nou încredere şi speranţă, insuflându-le credinţa în Dumnezeu şi în cele sfinte. Părintele Groza este un exemplu de cinste şi înalt spirit, fiind şi el nevoiaş, toată averea lui însumând o bicicletă Pegas şi două cămăruţe într-o colonie săracă. Dând pildă Sfânta Scriptură, îi ajută pe nevoiaşi să-şi cureţe sufletele şi să se căiască pentru faptele săvârşite, având o vorbă de duh cum rar se ascultă într-un locaş sfânt.
