Shadow

De ce îi este frică directorului Popescu?!

Suntem o ţară europeană numai cu numele. Realitatea este alta, cu percepte şi legi comuniste. De fapt, Europa, vorbind de penitenciarele lor, orice deţinut are voie să-şi viziteze familia în week-end sau ziua muncesc, iar noaptea şi-o petrec în închisoare.
În România, trâmbiţata Lege 275, copiată de la portughezi (ţară unde nu a dat rezultate această lege), a fost luată de bună şi prevede ca orice deţinut să beneficieze de 10 zile permisie pe an.
În penitenciarele din ţară, această lege se aplică. La Penitenciarul Târgu Jiu este total invers. Ofiţerul Angela şi subofiţerul Radu fac propuneri pentru permisii de 24 de ore, dând speranţe semenilor lor (deţinuţilor).
Luciditatea celor doi îi face consecvenţi în luarea deciziilor. O minte judecă bine, două minţi judecă excepţional. Propunerilor nu sunt de bun augur domnului director Ion Popescu. La comisie se discută plecarea ta, şefa educaţiei se roteşte, se fâstâceşte, dar nu poate scoate nici un sunet. Directorul adjunct nu se bagă, iar ceilalţi nu se complică. Dacă  eşti persoană publică, nu primeşti aşa, deoarece domnului director îi este teamă de presă, chiar dacă acordarea unei permisii este legală. De fapt, dumnealui acordă permisii doar infractorilor „necunoscuţi”.
Întrebarea este: „Pe premianţi îi lăsăm repetenţi?” Cum poate rezista o familie cu copii când aude că susţinătorul familiei trebuie să fie lipsit de libertate câţiva ani, fără să treacă pe acasă?! Directorul Popescu nu vrea „capul” niciunui deţinut, ci îndreptarea şi pregătirea lui pentru a se integra în societate vizavi de problemele cu care se confruntă. Maleabilul învinge rigiditatea. Schimbarea este cel mai bun prieten al umanităţii.
În concluzie, trebuie să fi „ilustru” necunoscut dacă doreşti să-ţi vizitezi familia cel puţin 24 de ore. Ne vede Dumnezeu pe toţi!
Cea mai mare durere a omului este să ştie multe, dar să nu poată face nimic.
Radioteleviziunea PUBLIC TV şi Ziarul „VOCEA ROMILOR” urează tuturor angajaţilor Penitenciarului Târgu Jiu PAŞTE FERICIT! ŞI HRISTOS A ÎNVIAT!, inclusiv vâlcenilor, piteştenilor, sibienilor şi gorjenilor unde se difuzează ziarul „Vocea Romilor”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *