Month: June 2013

Cuvântul “ţigan”, interzis în România. Amendă de 7000 de euro!

Cuvântul “ţigan”, interzis în România. Amendă de 7000 de euro!

Romii in imagini, Social
Săptămâna trecută, la cererea UE, s-a mărit amenda acordată celor care folosesc cuvinte jignitoare, precum "ţigan". Reprezentanţii UE consideră că România nu ţine seama de drepturile categoriilor minoritare, aşa că au cerut mărirea amenzilor pentru discriminare rasială sau de altă natură. Romii, dar şi alte persoane care se consideră discriminate, se pot adresa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care poate aplica amenzi de până la 30.000 de lei. Deja au fost date sute de amenzi în valoare de 1.000 lei unor persoane care au discriminat romi sau alte categorii minoritare. Pentru persoanele juridice care se fac vinovate de discrimare, amenda merge până la nu mai puţin de 25.000 de euro.
Romii au interzis în universitățile militare

Romii au interzis în universitățile militare

Actualitate, Romii in imagini
Ministerul Educației a făcut public numărul de locuri bugetate la universitățile din România. Unu la sută dintre locuri sunt rezervate romilor, singurele instituții de învățământ superior în care aceștia nu au alocate locuri sunt cele militare. Aproximativ 600 de romi vor primi locuri subvenționate de stat în învățământul superior, per total numărul acestora reprezintă aproximativ 1% din numărul total alocat. Pentru anul universitar 2013 - 2014 sunt alocate 61.226 de locuri subvenționate de la bugetul de stat. Dintre acestea 589 sunt alocate în mod special studenților de etnie romă. Totuși, dintre cele 57 de unități de învățământ acreditate la nivel național și care au primit locuri bugetate de la stat, șapte nu au locuri destinate studenților de naționalitate romă. Acestea sunt unive
Amnesty International, împotriva evacuărilor forţate ale romilor

Amnesty International, împotriva evacuărilor forţate ale romilor

Actualitate, Romii in imagini
Organizaţia de apărare a drepturilor omului a publicat astăzi un raport în care cere guvernului român să "acţioneze de urgenţă" pentru a pune capăt evacuărilor forţate ce vizează reprezentanţi ai comunităţii rome. "Lacune ale legii le permit autorităţilor locale, sub pretextul 'regenerării urbane' şi al 'dezvoltării', să desfiinţeze comunităţi întregi de romi stabilite de multă vreme şi să le transfere în adăposturi inadecvate, departe de restul populaţiei', denunţă organizaţia neguvernamentală, aducând în discuţie mutările controversate de romi din trei oraşe - Cluj, Baia Mare şi Piatra Neamţ -, urmărind poveştile unor persoane afectate direct", se arată în raport. Astfel, ONG-ul a criticat evacuarea în 2010 a sute de romi de pe o stradă din Cluj către o zonă din apropierea unei imens
Mamele rome fac mai mulţi copii

Mamele rome fac mai mulţi copii

Actualitate, Romii in imagini
După părerea lui Traian Băsescu, în anul 2030 structura pe clase etnice se va modifica vizibil. Şi asta, deoarece mamele rome fac 4-5 copii, în timp ce la români sau la maghiari, rar vezi doi copii. Din păcate, deputatul rom Păun a luat această afirmaţie ca atac la etnie, şi la bălăcărit pe preşedinte pe toate posturile TV. A uitat de vremea în care-i pupa mâna şi-i cerşea posturi.

Poporul da, Parlamentul nu!

Actualitate
În urma vestitului referendum pentru numărul aleşilor în care poporul suveran a cerut 300 de parlamentari şi o singură cameră legislativă, parlamentarii, fuduli, ca... caprei, ce-au făcut? Nu numai că au redus, ba chiar au mărit. Deci nu 300, şi 600 de aleşi. Aleşi pe bani grei. Şi ei zic că respectă poporul, ei nu spun că ne conduce poporul... Vrăjeli, nemâncaţilor... Vă bateţi joc de un popor întreg... Huo! Ia luaţi-vă sacoşele şi plecaţi acasă... DEFINITIV!
Cantonament prelungit până la Olimpiadă

Cantonament prelungit până la Olimpiadă

Opinii
Când un om este privit cu antipatie ies în relief micile cusururi. Oricine suferă într-un spaţiu închis şi este mai bun şi mai concis. Viaţa în închisoare te ajută să vezi oamenii şi lucrurile aşa cum sunt în realitate. Intri aici răsfăţat, râzgâiat şi ieşi vindecat de fasoane, nazuri şi ifose. Aşa este şi la Penitenciarul Târgu Jiu, unde înveţi să mănânci cartofi şi varză cu lingura, unde înveţi să respiri mai puţin în zilele de caniculă atunci când mirosul de gunoi din apropriere este îngrozitor; înveţi să nu te enervezi pe invazia de muşte şi gândaci sau înveţi să socializezi cu toţi borfaşii din celulă. Înveţi să suporţi urletele celorlaţi care aici sunt lucruri normale, te înveţi cu lipsa libertăţii fizice (nu ai încotro!), te obişnuieşti cu mediul în care 80 la sută sunt recidivişti.
Imagini din lumea a treia: peste 50 de romi din România au invadat un fost teren de fotbal,în Londra

Imagini din lumea a treia: peste 50 de romi din România au invadat un fost teren de fotbal,în Londra

Actualitate, Romii in imagini
Imagini dezolante într-o suburbie a Londrei. Peste 50 de romi din România au transformat un fost teren de fotbal într-o groapă de gunoaie, relatează tabloidul britanic Oamenii trăiesc în adăposturi improvizate, fără electriciate sau apă curentă, iar asta se întâmplă la numai câţiva metri de vile de sute de mii de lire sterline. Jurnaliştii britanici consideră imaginile desprinse din lumea a treia. Ei spun că romii ignoră avertismentele transmise de autorităţi chiar în limba română. Continuă să dărâme gardul care împrejmuieşte terenul şi să provoace distrugeri în zonă. Daily Mail mai scrie că asta se întâmplă de doi ani de zile de când imigranţii din Transilvania vin la Londra să-şi găsească de muncă.
Romii îşi fac de cap în Anglia. Copilul cu suzeta de aur

Romii îşi fac de cap în Anglia. Copilul cu suzeta de aur

Actualitate, Romii in imagini
Sute de nomazi au profitat de vremea frumoasă şi au participat la un festival dedicat cailor în Râul Eden, din regiunea engleză Cumbria. Dreptul de organizare a unui festival în apropierea acelui loc a fost oferit de de Regele Angliei James al II-lea, în 1685. În fiecare an, mii de romi din Anglia şi întreaga lume participă la această sărbătoare. Mulţi au trecut râul călare, iar majoritatea şi-au etalat bijuteriile, cea mai şocantă imagine fiind cea a unui copil cu o suzetă de aur.
Hunedoara secolului XIX, descrisă de un londonez: şocat de traiul ţiganilor, dar fascinat de castel şi de ţinutul aurului

Hunedoara secolului XIX, descrisă de un londonez: şocat de traiul ţiganilor, dar fascinat de castel şi de ţinutul aurului

Actualitate, Romii in imagini
Un publicist şi geolog englez a dezvăluit într-un jurnal de călătorie apărut în Londra, în 1962, cât de mare a fost şocul primelor sale întâlniri cu comunităţile de ţigani care locuiau în tabere de corturi pe malul râurilor Mureş şi Strei şi la marginea orăşelelor hunedorene ale secolului XIX. David Thomas Ansted şi-a publicat impresiile despre zona Hunedoarei, după mai multe zile petrecute călătorind dintr-un oraş în altul, în ţinutul Transilvaniei din urmă cu 150 de ani. Jurnalul său, publicat sub titlul „A short trip in Hungary and Transylvania in spring of 1962” poate fi considerat unul dintre primele ghiduri de călătorie care conţinea informaţii specifice pentru străinii interesaţi să viziteze aceste locuri. „Deva e un oraş mare, bine situat şi cu clădiri frumoase. Te acomodezi în ha
O apărătoare a drepturilor ţiganilor din Franţa s-a supărat pe ţigani

O apărătoare a drepturilor ţiganilor din Franţa s-a supărat pe ţigani

Mapamond, Romii in imagini
O minoră romă, Petronela, în vârstă de 13 ani, a părăsit şcoala şi tabăra din Ronchin, o comună în nordul Franţei, şi s-ar fi măritat în România, relatează La Voix du Nord. Potrivit publicaţiei, o fostă preşedintă a Asociaţiei "La Pierre blanche", Martine Puzin, abia îşi poate stăpâni furia. Puzin, care ajută romi instalaţi într-o fostă şcoală Sf. Tereza din Ronchin de trei ani şi-a dat seama că munca şi răbdarea sa au fost înşelate, scrie ziarul. Una dintre cele cinci familii s-au întors duminica trecută în România, unde au petrecut câteva zile. "Părinţii au plecat împreună cu cei trei copii, oficial pentru a vizita un unchi foarte bolnav", declară Puzin. "La întoarcere, Petronela, fiica lor în vârstă de 13 ani, nu s-a întors cu ei", adaugă ea. Ea a aflat de la copii din tabără că aceştia