Dacă ziarele sunt searbede, nu da vina pe viaţă, ci pe tine, pentru că nu eşti suficient de deştept să nu cazi în păcat. Dacă viermele este capabil de nelinişte metafizică, dar apoi un regret ridicat la gradul suferinţă, numai îmbătându-se de propriile noastre păcate putem purta povara vieţii. Nimic nu este mai rău decât prostia agresivă. Realitatea este falsă. Peisajul românesc de astăzi este dominat de atitudini opuse. De aceleaşi atitudini beneficiază şi colonia de leproşi (puşcăriaşi).
De la Penitenciarul Târgu Jiu, unde sistemul deschis funcţionează după regulile stricte ale directorului Popescu. Stareţul-şef fiind Vernel, agent-şef, un băiat de treabă, cu idei comuniste, dar de actualitate şi eficiente asupra deţinuţilor. El fiind un Iova fără rude, fără prieteni la puşcărie. Cu agronomul cel gras, Sandu, care îi dă câte o ceapă la hoţi, drept recompensă pentru munca depusă. Cu personal civil mai mulţi decât cei legaţi, frecând menta, copiindu-se unii pe alţii; şi deţinuţi-cadre, dar cu dreptul de a te prăji la soare. Cu vaca colectivului care îţi dă deşteptarea în fiecare dimineaţă, cu miliţieni care sunt atenţi la fiecare mişcare a deţinuţilor, cu gardieni care-şi fac serviciul cu cinste şi onoare, cu Oprea cel activ, cu domnul Aristică şi nea Miti, cu ofiţeri nervoşi care fac „piaţa” din două-n două zile, dar nu găsesc nimic şi confiscă tot ce apucă, cu Alin Popescu în faţa căruia nu mişcă nimeni, nici cadre, nici deţinuţi, cu poliţişti care sunt respectaţi cu sfinţenie de deţinuţi, cu domnul Cernătoiu Dan, cu Popescu Nicu, cu Păunescu Ion.
Mult trâmbiţata pregătire pentru libertate este inexistentă. Domnii şi doamnele mimează că-şi fac treaba, că poate că statul îi plăteşte cu vârf şi îndesat. Principala competiţie este între ce ai făcut şi ce eşti capabil să faci. Faţă de trecut trebuie să fim mai subiectivi decît faţă de prezent. Nu oricine se poate comporta civilizat în mijlocul dezordinii. Nu vă pierdeţi optimismul, domnilor deţinuţi, nici de a-ţi crăpa! Viaţa merge înainte! Cum ne trăim viaţa, aşa dăinuim în eternitate.
Directorul Popescu Ion face ce este legal în penitenciar. Nefiind prieten cu nimeni, pentru el penitenciarul fiind prima casă, el îşi iubeşte meseria. Amestecul dintre admiraţie şi milă este unul dintre cele mai sigure reţete de afecţiune. Stăpâneşte cu mintea şi condu cu inima. Cutezanţa duce cu sine geniul şi puterea.