Shadow

O apărătoare a drepturilor ţiganilor din Franţa s-a supărat pe ţigani

O minoră romă, Petronela, în vârstă de 13 ani, a părăsit şcoala şi tabăra din Ronchin, o comună în nordul Franţei, şi s-ar fi măritat în România, relatează La Voix du Nord. Potrivit publicaţiei, o fostă preşedintă a Asociaţiei “La Pierre blanche”, Martine Puzin, abia îşi poate stăpâni furia. Puzin, care ajută romi instalaţi într-o fostă şcoală Sf. Tereza din Ronchin de trei ani şi-a dat seama că munca şi răbdarea sa au fost înşelate, scrie ziarul. Una dintre cele cinci familii s-au întors duminica trecută în România, unde au petrecut câteva zile. “Părinţii au plecat împreună cu cei trei copii, oficial pentru a vizita un unchi foarte bolnav”, declară Puzin. “La întoarcere, Petronela, fiica lor în vârstă de 13 ani, nu s-a întors cu ei”, adaugă ea. Ea a aflat de la copii din tabără că aceştia le-au spus că “Petronela a fost măritată şi nu se mai întoarce”. “Această adolescentă era cea mai integrată dintre toţi copiii de aici, era la colegiu, în clasa a şasea, la secţia ULIS, vorbea şi citea în franceză”, deplânge Puzin. “Dar este, mai ales, un copil cu un uşor retard mental, este recunoscută cu handicap de către MDPH şi se află sub protecţia noastră”, adaugă aceasta. Încercând să discute despre acest lucru cu părinţii, Martine Puzin se loveşte, parcă, de un zid. “Ei apreciază că nu au făcut nimic rău, pentru că fiica lor nu este nici moartă, nici la închisoare. Este măritată, punct, iar la ei acest lucru face parte din cultura lor”, spune ea.
Numai că Petronela are doar 13 ani, iar vârsta majoratului din punct de vedere sexual în România este de 15 ani, la fel ca în Franţa. Familia ei, ca celelalte, s-a angajat, pe de altă parte, printr-un contract, să facă totul pentru a se integra la Ronchin, o comună care face parte din zona metropolitană Lille, şi anume să nu cerşească, să şcolarizeze copiii, iar părinţii să participe la cursuri de alfabetizare. Importanţa tradiţiilor pare că a înlăturat totul, comentează La Voix du Nord, şi anume acest contract, legislaţia franceză dar şi pe cea română, având în vedere că adolescenta se află sub autoritatea părinţilor şi că are obligaţia să meargă la şcoală până la vârsta de 16 ani.
Aşteptând să afle mai multe despre caz, Asociaţia “La Pierre blanche” a cerut familiei minorei să părăsească tabăra de la Ronchin, apreciind că i-a fost trădată încrederea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *