Ideea mea este că mai toate subiectele actuale au devenit pe nesimţite un exemplu clasic al remărcii lui Simone de Beauvoir pe care se bazează feminismul. Te naşti femeie, devii femeie cu calităţi sau fără, naturale sau culturale. Încercând să aruncăm o privire sintetică bazată pe constatarea virulentă a societăţii româneşti. Dacă am suspenda sinceritatea am putea crede întotdeauna în fundamente şi idei realiste, ca în aforismele lui Emerson. Pun pariu că foarte puţini au timp valabil să accepte adevărul. Nu ştiu, dar câteodată mi se descarcă accidental, slobozind cuvinte bune în urechile epilogului. De doi ani şi ceva, de la momentul în care jurnalistul Diamant îşi face petenţa la Penitenciarul Tg. Jiu şi cine se aştepta să fie zbir şi să facă scandal în presă s-a înşelat amarnic. Iar cine se aştepta să vadă sânge pe pereţi şi creieri pe pardosele, s-a înşelat. Acest cuvânt şi atitudine cuviincioasă faţă de cadrele din penitenciar, zâmbitor fără să fie obraznic sau inchizitorial, bine informat, fără să fie avid de subiecte belicoase, scriind în nenumărate rânduri la publicaţii cotidiene sau locale. Cu domnul Popescu Ion, ca personaj capabil să inspire şi să dea directive dirijoriului, să adune într-un singur cor vocile din Penitenciarul Tg. Jiu, oferind o motivaţie care să unească, nu să dezbine, ci să definească ceva palpabil şi nu himere populiste. Cu domnul colonel Ţoc care este în sfatul bătrânilor şi toţi îi cer sfaturi, fiind cel mai profesionist. Cu directorul Iancu care este numit de câteva luni şef şi îşi face treaba cu brio, dând dovadă de fair-play. Cu domnul ofiţer Nistor care este în comisia de disciplină, nelăsând loc de interpretări. Oamenii doresc să fie apreciaţi, iar bunele maniere fac treaba să meargă şnur într-o organizaţie. Minciuna, viclenia şi calomnia pot fi mai groaznice decât glontele unui revolver. Un proverb spune că mai uşor răstorni un sultan decât un abuz comis.
