O stare de disconfort perpetuă, prilej de măcinare şi frustare ani în şir, în care trăieşti cu sentimentul de a fi unicul asin la căruţă. Muncim pe rupte, dar în România, teoria dominoului nu funcţionează. Există multe feluri prin care personaje mitologice reprezintă nivelul strategiei şi indicţiile preţioase, manipulând pe oricine, ridicând minciuna la niveluri superioare. Toţi ştiu că nu este aşa, toţi se comportă pe dos (multe proaste ajung savante). În multe cazuri, spaţiul irespirabil al unei minţi bolnave, unde se întâlnesc anonime singuratice, războinice, infatuate, ca pe maidan, în care se întrec în creativitate cei care inventează înjurături şi născocesc biografii false şi întâmplări aiuritice. Perversitatea a ajuns la culmi ameţitoare.
Pe de altă parte, înscenarea şi abuzul are nevoie de public şi de gardieni. Entuziasmul altora şi diabolizarea lor este cea mai evidentă dovadă a falsului pe care-l întreţin. Am auzit zeci de poveşti despre parveniţi care dintr-o dată au descoperit Parisul. Odată cu foiletonul care nu se mai termină, au apărut şi efecte secundare, pentru că sentimentele lor s-au risipit în cele patru vânturi. Directorul Popescu de la Penitenciarul Târgu Jiu nu vrea să facă rău niciunui deţinut sau cadru, el este omul dialogului.
Judecătorul delegat, Marin Ion, este persoana pe care te poţi baza dacă ţi s-a făcut o nedreptate. Mulţi spun că gardienii sunt bogaţi, dar realitatea e alta. Te uiţi ce maşini conduc şi-ţi dai seama de starea lor de sărăcie. Agentul Vernel a reuşit prin reţeaua lui de prăduitori, de delatori (sifoane) să nu existe niciun telefon mobil la secţia GAZ a Penitenciarului Tg. Jiu. Acest refugiu sprijinit într-o activitate disperată de a avea un serviciu, gardienii sunt mai curând scut decât lance. Transplantează în ficţiune adevăruri dintre cele mai sigure. Sugerează capitalul de trudă nevăzută ca semn de întrebare al agresiunii monotone, tăcute, de planuri şi eşecuri, de oscilaţii şi dezamăgire.
Astăzi, mai toţi colegii de presa, ziariştii, au căzut de acord că meseria pe care o practică traversează o turbulenţă fără precedent. Munca şi sistemul deschis nu te ajută în faţa comisiei să pleci din prima, cât de bun ai fi, cât de integrat, tot primeşti trei luni. Avem şi ziarişti care se plâng de felul în care cititorii cred că ziarul şi presa scrisă este o hazna în subsolul creaţiilor. Dar nu pot face nimic pentru a-i civiliza pe cititori.
