Day: October 22, 2013

Primarul Emilian Frâncu se află încă în graţiile vâlcenilor

Primarul Emilian Frâncu se află încă în graţiile vâlcenilor

Actualitate
Un recent sondaj, încheiat cu ocazia Zilei Recoltei, arată că, edilul vâlcean  încă se mai bucură de încrederea râmnicenilor în procente de aproape 50%. Totodată, peste 30% din ei consideră că Frâncu a fost o victimă a înscenărilor din PSD. Totuşi, o mare parte dintre liberali îi cer demisia, sprijinullor mergând spre liberalul Vârlan. În schimb, la deschiderea Zilei Recoltei, primarul a fost braţ la braţ cu preşedintele  PSD, Ion Cîlea. Se pune oare de o nouă alianţă? Oricum, Cristi Buican este favorit pentru funcţia de ministru al economiei în locul lui Varujan Vozganian. Ce o fi, o fi! Să vedem cum mai curg apele în USL?!

Marinarul e pe val

Dezvaluiri
De unde, acum un an, Băsescu era la 8-10% în preferinţe, brusc a urcat spre 30%. De vină este numai USL-ul. De vină, pentru că nu a făcut nimic din ce au promis, vezi gazele de şist, Roşia Montană, salariile, Schenghen etc. De vină suntşi veşnicele scandaluri dintre PNL şi PSD, recte Crin Antonescu şi Victor Ponta. Băsescu este atent şi plesneşte de câte ori o dau în bară. Şi slavă Domnului, că o dau mereu! Păi aşa ne-a fost vorba, măi Victor, măi Crin? Prostia şi lăcomia voastră îl urcă iar pe tron pe Băsescu. Şi parcă văd că o să intre iar în opoziţie pentru mai mulţi ani.

Liberalii, fără directori

Dezvaluiri
A făcut ce-a făcut Cîlea, a tăcut ce-a tăcut Buican, cert este că liberali vâlceni au rămas fără funcţii majore în instituţiile statului din judeţul Vâlcea. Ba, mai mult, se vorbeşte că PSD-ul ar căuta noi aliaţi pentru a-i scoate pe liberali din alianţă. Până una, alta, pesediştii strâng noi aleşi, mai ales de la PP-DD şi PDL. În curând vor fi majoritari, alături de UDMR şi minorităţi, iar liberalii vor trece în opoziţie, iar Crin va rămâne fără Cotroceni.
Tănăsoaica muşcă mâna celui ce i-a dat pâine

Tănăsoaica muşcă mâna celui ce i-a dat pâine

Dezvaluiri
De la întoarcerea primarului Frâncu, Petre Tănăsoaica, respectiv ziarul Viaţa Vâlcii, aruncă zilnic cu lături pestilenţiale în Frâncu, cerându-i demisia şi făcându-l hoţ, criminal etc. Tănăsoiaca uită că atunci când îi era greu, Frâncu l-a ajutat, şi acum s-a revărsat în dejecţii. Că aşa-i românul. Îi faci un bine şi el,dreptrăspuns, îţi taie beregata! Bravo, bre, nea Petre!
După comicăria Oltchim, Guvernul USL se face de râs cu paranghelia CFR Marfă!

După comicăria Oltchim, Guvernul USL se face de râs cu paranghelia CFR Marfă!

Actualitate, Romii in imagini
Se pare că actualul guvern USL, condus de copiatorul Ponta, va rămâne în istorie ca cel mai mare comic al privatizărilor ratate. După afacerea de-a râsu-plânsu Oltchim – OTU, a venit eşecul CFR – Gruia. Noi am tot râde dacă nu ar fi trist şi dacă nu ne-ar costa pe noi, românii, mult, mult de tot. La Oltchim, peste 2000 de oameni au rămas fără slujbe, la CFR Marfă, alte câteva mii! În plus, se adaugă milioane de euro plătite pe „experţii” în privatizari frauduloase!!! Milioane de euro, are ar fi achitate din buzunarul nostru. Şi vom mai plăti şi şomajul celor 6000 d disponibilizaţi, plus ajutoare sociale pentru încă 20-30 de mii de rude ale daţilor-afară. Şi toate acestea fiindcă un guvern incapabil se joacă de-a marile proiecte, de-a marile privatizări. Prevăd că USL-ul va cădea ai rău
Atenţie şoferi! A revenit Şindrilaru!

Atenţie şoferi! A revenit Şindrilaru!

Romii in imagini, Social
Toată lumea răsuflase uşurată odată cu plecarea lui Tudor Şindrilaru de la Primăria Râmnicului. Haosul rutier provocat de traversările, sensurile unice şi nu prea, cele giratorii, opera „mastrului” Şindrilaru, dispăreau rând pe rând şi astfel, atât pietonii, cât şi şoferii răsuflau uşuraţi. Dar odată cu reîntoarcerea  primarului arestat, Emilian Frâncu, Tudor, care se retrăsese strategic, a reapărut triumfător. Fapt ce, în mod sigur, va reîncepe calvarul traficului rutier. Şi aşa a şi fost. Sensul giratoriu de la Billa şi Finanţe a făst dărâmat. Urmarea? Fiecare trece cum poate, când poate şi mai ales... dacă poate! Bravo, nene Şindrilarule! Ne-o făcuşi! Din nou!

S.O.S.! Vâlcenilor le trebuie… bărci!!!

Social
Odată cu luna octombrie, oraşul Râmnicu Vâlcea a fost „binecuvântat” de sus cu ploi. Şi ce ploi... În mod normal, acest fapt ar trebui să ne bucure. Dar nu! Cantitatea mare de apă a „demonstrat”, încă odată, că sistemul de rigole, canalizare, colectare a apelor pluviale este demult depăşit. În multe locuri, oraul aată ca o deltă, iar râmnicenii „înotau” practic, încercând să traverseze câte o stradă, vezi Calea lui Traian, Nicolae Bălcescu sau Ana Ipătescu... Soluţia? Ori se reface sistemul de canalizare, ori Primăria va achiziona... bărci. Pentru salvarea noastră!
Declaraţia lunii?

Declaraţia lunii?

Social
Ex-vicele şi tot ex-candidatul la primărie, Veţelean, întrebat de fostul său coleg, Romeo Rădulescu, a filozovat mai ceva ca Seneca: „Păi noi nu ne urâm, nu am nimic cu el, nu ne-am certat, dar... nu ne vorbim!”. Adând grăit-ai, dom’ Veţeleanu!!! Cumva oare... din puţul gândirii?
Nicolae caută patid

Nicolae caută patid

Actualitate
Plimbăreţul naţional, Ion Nicolae, dat afară ultima dată şi de la OTV Partid, pardon, PP-DD, se învârtea zilele trecute pe la sediul UJCM, acolo unde liberalii dizidenţi puneau de Iniţiativa Liberală!!! Al câtelea partid este, coane Ioane? O întrebare: La Partida Romilor sau la UDMR ai încercat?
Uraaa! TVA-ul la pâine s-a ieftinit!

Uraaa! TVA-ul la pâine s-a ieftinit!

Actualitate
Guvernul a luat o măsură, cam populistă, reducând drastic TVA-ul la pâine, de la 24% la 9%. În mod normal, această decizie ar fi trebuit să ne bucure. Preţul pâinii urmând să scadă cu vreo 10-15%. Aiurea! În mai toate magazinele, pâinea de 1 leu se vinde tot cu 1 lei, cea de 2 tot cu 2 şi aşa mai departe. Iar în anumite locuri, unde preţul cică ar fi scăzut, comercianţii şi producătorii au recurs la o şmecherie ordinară. Preţul mai mic, dar şi greutatea mai mică! Care este ieftinirea, Victoraş? Că evaziunea este tot aia, bani primeşti la paştele cailor, economie la buzunar ioc, dar: URAAA! S-a ieftinit TVA-ul!!! MINCINOŞILOR!