Shadow

Secretele temutului stabor, dezvăluite de judecătorii romilor din Bucureşti

“Judecătorii” Sache Ferdinand “Elveţianu” şi Ion Ionel „Ianoş” au dezvăluit, în exclusivitate pentru ZIUAnews, tainele uneia dintre cele mai temute “instituţii” ale romilor

ZIUAnews vă oferă o radiografie de ansamblu a controversatei “instituţii” a staborului, pornind de la dezvăluirile inedite ale aşa-numiţilor “judecători” Sache Ferdinand (zis Elveţianu) şi Ion Ionel (zis Ianoş) – doi “pacificatori” cu reputaţie şi experienţă, care sunt chemaţi să decidă dreptatea, pe fundalul numeroaselor conflicte ce izbucnesc în comunităţile ţigăneşti tradiţionale.
Varianta video a interviului poate fi parcursă pe www.ziuanews.ro. Facem precizarea că, integral, materialul a fost realizat chiar în casa Elveţianului – în ghetourile din spatele Pieţei Rahova -, care s-a dovedit o gazdă mai mult decât primitoare.
“Încercăm să evităm puşcăria şi moartea de om”
Când l-am întrebat ce înseamnă staborul, Elveţianu ne-a răspuns fără să clipească: “Staboru’ s-a înfiinţat din clipa în care a venit etnia romă pe pământ. Când ţiganii fac scandal şi se iau la bătaie, părţile implicate cer judecata bătrânilor noştri din ţigănie, care ştiu cum să împace oamenii şi să facă dreptate. Cel mai adesea, staboru’ e convocat pentru a rezolva probleme de comunitate. De exemplu, cineva vine la mine, îmi povesteşte ce a păţit şi mă roagă să fiu judecătoru’ lui. Dar şi ţiganu’ care e certat cu ăsta de mă cheamă pe mine dă fuga la altu’, şi îi cere ajutoru’, ca să aibă şi el un judecător. Pe scurt, staboru’ înseamnă că ne adunăm cu toţii la o masă. Acolo vedem faptele, ascultăm martorii şi decidem dreptatea. Scopul nostru este împăcarea şi ameliorarea situaţiei. Altfel, dacă se ajunge la cuţite şi săbii pe spinare, unii se duc la puşcărie, iar alţii rămân damblagii pe viaţă. Facem tot ce putem ca să evităm moartea de om.”
Înjunghieri, atacuri cu topoare şi săbii
Ianoş şi Elveţianu susţin că, cele mai întâlnite cauze care reclamă verdictul unui stabor sunt “minore”: nerespectarea obligaţiilor maritale, divorţul din pricina adulterului, scandaluri cu sau fără violenţă – de la dispute generate de bani (de exemplu, împărţirea unui profit), până la adevărate vendete între familii şi clanuri rivale, soldate cu înjunghieri sau atacuri cu topoare şi săbii -, nesocotirea cuvântului dat şi a jurământului făcut, furtul săvârşit în cadrul comunităţii sau aducerea unei ofense grave. Staborul îşi declină orice putere de decizie atunci când vărsarea de sânge se soldează cu omor, moment în care judecata ţigănească nu mai are niciun sens, considerându-se că făptaşul îşi plăteşte crima prin condamnarea pe care o primeşte din partea legii româneşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *