În legătură cu nunta la romi, s-au ţesut destule legende, unele croite din situaţii reale, altele bucăţi din imaginaţia unora care voiau să-şi impresioneze auditorii. Pe măsură ce aparatul radio a fost înlocuit de televizor, tot mai multă lume a luat contact cu nunţi ţigăneşti fastuoase, cu bani aruncaţi peste lăutari de mai mare sau mai mică celebritate, cu podoabe de aur greu de purtat de către posesori. În zilele noastre, puţine din vechile obiceiuri se mai păstrează. Treptat, practica de a căsători copiii de la o vârstă fragedă a început să nu mai existe, plata fetei în cantităţi de aur plătite de ginere socrului precum şi sărbătorirea cu focuri de armă rămân aspecte de povestit naivilor. Interesant este că, în tradiţia ţigănească, viitorul mire este tratat ca bărbat încă din perioada adolescenţei, situaţie în care băiatul va trebui să se dovedească apt pentru a aborda o relaţie sentimentală cu o fată. Va organiza, alături de alţi tineri, petreceri specifice, având grijă să colecteze bani de la tinerii rromi sau români care participă şi învăţând din timp ce ruşine mare este să soliciţi bani pentru petrecere de la fete. În general, la astfel de petreceri, tinerii sunt însoţiţi de părinţi şi rude, în special pentru că în astfel de ocazii, dacă părinţii observă înfiriparea unei tinere perechi, se declanşează discuţiile între părinţii celor doi. De cele mai multe ori, fata este cea care decide cărui băiat îi va acorda cea mai mare atenţie şi cu care, ulterior, se va căsători. Dacă toate lucrurile decurg bine, părinţii băiatului vor transmite viitorilor cuscri , printr-un mesager, că vor să stea la discuţii, şi, prin aceeaşi metodă, aceştia vor informa părinţii mirelui când se vor întâlni. Pe parcursul discuţiei, purtată în special de capii celor două familii, cei doi tineri nu spun nimic şi ascultă cu atenţie detaliile fixate de cei doi taţi. Următoarea etapă este logodna, prilej de petrecere, muzică şi dans.