Shadow

Romi ascunşi în “rezervaţie”

Dintre toate minorităţile care trăiesc în Ucraina, romii sunt probabil cei mai lăsaţi de izbelişte. Mulţi dintre ei au fost alungaţi din taberele lor în ajunul Campionatului European de Fotbal 2012 (Euro 2012), iar majoritatea trăiesc la marginea marilor oraşe, în mizerie şi în indiferenţa autorităţilor şi a celorlalţi locuitori. Reportaj. În Bereg, oraş din Transcarpatia, la hotarele Uniunii Europene [la graniţa cu Ungaria], sute de romi trăiesc în spatele unui zid de beton. În colibe de lemn şi lut, într-o mizerie de nedescris. Aici, numeroase familii locuiesc în camere cu o duhoare pestilenţială. Zidurile mucegăite şi năruite sunt astupate cu cârpe şi carton. Tavanele sunt găurite, podeaua este din pământ bătătorit şi unele ferestre au fost înlocuite cu folii de polietilenă. Această comunitate, potrivit chiar şi organizaţiilor ucrainene ale drepturilor omului, este un ghimpe în coaste pentru toată lumea. Chiar înainte de începutul Campionatului European de Fotbal 2012, o tabără de romi a fost arsă în cartierul popular Bereznaky, din Kiev. Probabil fiindcă aceştia îşi construiseră adăposturile în apropierea liniilor de cale ferată pe unde urmau să treacă mii de suporteri. Dar nici în ghetourile închise, unde sunt “între ei”, romii ucraineni nu au o viaţă uşoară. Cei care stau în Bereg dorm pe paturi suprapuse, făcute din fân, cartoane şi cârpe vechi. În curţile pline de gunoaie şi de tot felul de calabalâcuri, fierbe un cazan de mâncare, atârnat deasupra unui foc făcut direct pe pământ. Câinii vagabonzi rătăcesc liber şi vin să adulmece chiftelele de cartofi întinse pe pământ. Hainele sunt spălate în apă murdară. “Dar măcar aici nimeni nu vine să ne hărţuiască”, spun locuitorii. Singurul semn de civilizaţie sunt telefoanele mobile şi antenele de satelit de pe acoperişurile sfâşiate. “Gătim într-o apă murdară. Toţi copiii au diaree. Ne rugăm ca să ne fie instalată măcar o pompă”, spune Aranka, care trăieşte în”rezerva” din Berehove cu cei opt copii. Adulţii şi copiii suferă de diferite boli…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *