Dacă un om este privit cu antipatie, ies în relief toate cusururile. Orcine suferă într-un spaţiu închis… Viaţa în închisoare te ajută însă să vezi oa
menii aşa cum sunt ei. Intri răsfăţat, râzgâiat, eşti vindecat de fasoane, nazuri şi ifose. Nu este uşor să fi infractor… Cu toate acestea, mediul penitenciar a devenit mai prietenos cu deţinuţii, cadrele, gardienii se poartă mai bine cu tine, neţinând cont de fapta pe care ai comis-o! Depinde însă cum te conporţi pe tinpul detenţiei… Oricât de blând ar fi regimul, starea naturală a omului de a fi liber şi de a socializa cu cine doreşte… Timpul este crucea care ne răstigneşte plictiseala! Prin orice lacrimă, te priveşte Dumnezeu. Deghizarea egoismului stă în fapte şi face să te simţi inferior fără acordul tău. Trecutul este o istorie, viitorul doar un produs al imaginaţiei… Nu este nimic rău în a greşi. Câştigi respect prin fapte, mai nou, în România, eşti condamnat pe vorbe şi nu pe fapte reale, trecerea cunplită de la viaţa cu care eşti obişnuit afară, la cei patru pereţi umezi, reci, cu mirosuri infecte, cu gângănii care te invadează, absenţa libertăţii te doboară în câteva luni, viaţa te împinge să stai în spatele gratiilor şi să te gândeşti unde ai greşit. Să presupunem că Dumnezeu îţi pune o întrebare de genul cum ai prefera să mori? În puşcărie sau călcat de o maşină? Se naşte întrebarea legitimă dacă mobilul riscului trebuie asumat… Liberare uşoară, domnule Frâncu! Tot ceea ce a creat Frâncu s-au întors împotriva lui. Singurătatea te învaţă că eşti singur cu Dumnezeu! Dacă zilele sunt serbede, nu da vina pe viaţă şi pe tine, pentru că nu eşti suficient de deştept. Scrisul, pentru mine, este o formă de rugăciune…
