Shadow

Banca Mondială – Integrarea romilor, o politică economică inteligentă pentru România

Integrarea romilor ar fi o politică economică inteligentă pe care România ar putea să o adopte, având în vedere creşterea populaţiei rome apte de muncă pe fondul îmbătrânirii populaţiei generale şi cheltuielilor sporite cu pensiile şi asistenţa socială, arată un raport al Băncii Mondiale.

Estimarea numărului de romi din România este greu de făcut din cauză că nu sunt disponibile date privind etnia la nivelul statelor membre UE, dar şi din cauză că familiile rome nu sunt dispuse, de multe ori, să-şi dezvăluie identitatea etnică în faţa autorităţilor, se menţionează în raport.

La Recensământul din 2011, aproximativ 613.000 de români, reprezentând circa 3,3 la sută din populaţia ţării, şi-au declarat etnia romă. Pe de altă parte, potrivit estimărilor experţilor, disponibile la nivelul Consiliului Europei, populaţia romă din România număra în 2010 între 1,2 milioane şi 2,5 milioane de oameni, reprezentând o pondere între 6,5 şi 13,5 la sută din populaţia ţării.

Din totalul populaţiei rome din România, o pondere de aproape 40 la sută o au copiii de până la 14 ani – noua generaţie care va intra pe piaţa muncii. Din totalul întregii populaţii, acest segment reprezintă numai 15 la sută. O pondere mai mare, de 17 la sută, o are segmentul de 65 de ani şi peste, estimat să crească rapid în viitorul apropiat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *