Intr-o depeşǎ a Agenţiei France Presse se aratǎ cǎ relaţiile dintre Franţa şi România au cunoscut o perioadǎ de “turbulenţe”, mai ales în vara anului 2010 cînd preşedintele de atunci, Nicolas Sarkozy, a lansat o politicǎ de expulzare a romilor spre ţǎrile lor de origine. In prezent, Franţa şi România doresc sǎ defineascǎ bazele unui parteneriat pentru urmǎtorii cinci ani, într-un moment cînd Franţa este al treilea partener comercial al României, dupǎ Germania şi Italia. In presa românǎ sunt deseori formulate interogaţii în legǎturǎ cu aşa-zisa “imagine” nu tocmai favorabilǎ pe care o are România în presa francezǎ. Sǎ fie oare numai romii români de vinǎ pentru aceastǎ imagine nu tocmai extraordinarǎ?
Nicidecum. Dacǎ ar fi sǎ reluǎm filmul evenimentelor care i-au impresionat foarte mult pe francezi în ultimii 25 de ani, ar trebui sǎ începem cu Ceauşescu. Politica acestuia de sistematizare a satelor a provocat, înainte de cǎderea comunismului, un veritabil şoc în Franţa, unde au fost de altfel create atunci numeroase asociaţii pentru “salvarea satelor româneşti”. Dacǎ România a avut o imagine negativǎ atunci, faptul s-a datorat regimului încarnat de cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu. Revoluţia românǎ a provocat un alt şoc, pozitiv. In focul evenimentelor din decembrie 1989 francezii au descoperit lucruri uluitoare, şi anume cǎ românii sunt curajoşi, cǎ mulţi dintre ei vorbesc franceza, cǎ se simt foarte legaţi, cultural vorbind, de Franţa. Aş spune cǎ raporturile mediatice dintre România şi Franţa au fost ca duşurile scoţiene, unul cald şi unul rece. Publicul francez a “încasat”, în contextul evenimentelor din decembrie 1989, mai multe duşuri reci, cum au fost falsele revelaţii legate de groapa comunǎ de la Timişoara sau procesul cuplului Ceauşescu.