Lideri religioşi importanţi din Anglia iau atitudine faţă de problema romilor din Cluj. Aceştia îi cer primarului Emil Boc să „anuleze evacuarea forţată

Lideri religioşi englezi, printre care arhiepiscopul de Wales, episcopul de Manchester şi Salisbury şi rabinul de Westminster, îi cer primarului Clujului, Emil Boc, să-şi schimbe politica faţă de romii din municipiu, după ce, scrie The Telegraph, aceştia au „fost scoşi din oraş şi forţaţi să trăiască pe o groapă de reziduuri chimice”.

Problema romilor de la groapa de gunoi Pata Rât din Cluj-Napoca ajunge iar în ziarele britanice, de această dată ei nu sunt prezentaţi ca „invadatorii” care vor cuceri Anglia, ci ca subiect de îngrijorare pentru mai mulţi lideri religioşi englezi. The Telegraph relatează, într-un articol publicat astăzi, că „mai mulţi lideri religioşi din Anglia – printre care arhiepiscopul de Wales, episcopul de Manchester şi Salisbury şi rabinul de Westminster – şi-au unit forţele pentru a-l convinge pe primarul Emil Boc să pună capăt segregării romilor de la Pata Rât”. Ce solicită liderii religioşi englezi “Ca un om credincios ce sunteţi, vă îndemnăm să conştientizaţi lipsa de umanitate a acestor acţiuni şi să faceţi demersuri pentru a reconstrui relaţiile cu comunitatea romă din oraşul dumneavoastră”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă la iniţiativa Amnesty International şi semnată de liderii religioşi amintiţi. Episcopul din St Albans, Alan Smith, a ridicat problema şi în Camera Superioară a Parlamentului Britanic baronesei Warsi’ (ministrul răspunzător cu drepturile omului şi cu relaţiile internaţionale) i-a răspuns acestuia că Ambasada Marii Britanii la Bucureşti monitorizează atent situaţia şi a ridicat probleme faţă de autorităţile clujene în timpul unei vizite efectuate pe 11 februarie. “Biserica ese una dintre acele instituţii care pot lua atitudine cu folos în legătură cu această problemă,” a susţinut Arun Kataria, purtătorul de cuvânt al episcopului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.