„Un neam de romi e un grup mare de familii ai căror membri practică aceeaşi meserie, însuşită (cel puţin până la un moment dat al istoriei) în mod specific, tradiţional “- spune dr. Vasile Burtea, sociolog specializat în relaţii interetnice şi minorităţi.
În ultimele decenii, tot mai mulţi ţigani şi-au uitat sau au ajuns să ignore tribul de care aparţin. O treime dintre romii care trăiesc în România nu se mai definesc ca membri ai unor neamuri anume – arăta o cercetare din 1992 coordonată de sociologii Elena Zamfir şi Cătălin Zamfir.
Unele neamuri – cum sunt netoţii sau ciurarii – au dispărut aproape complet. Cei mai mulţi dintre cei care încă se consideră parte dintr-un neam sunt: vătraşii (13,8%), căldărarii (5,9%), rudarii (4,5%), spoitorii (3,7%), mătăsarii (3,2%), ursarii (2,7%), cărămidarii (1,5%), gaborii (1,4%), florarii (1,2%).
Cum în India străveche profesia era de regulă moştenită şi practicată în familie – secretele meseriei fiind transmise din tată în fiu, majoritatea neamurilor de romi s-au constituit, unele începând chiar din vremea migraţiei spre Europa, în jurul diverselor îndeletniciri cu care ţiganii îşi câştigau traiul.
Neamurile de romi reprezintă o europenizare a organizării tradiţionale din vechea Indie, prin trecerea în prim-plan a corporaţiilor meseriaşilor indieni, care au înlocuit vechile canoane şi precepte ale castelor, devenite anacronice şi inoperante social.