Fotograful Eric Lafforgue a fotografiat o mulţime de triburi în zone izolate ale lumii, dar atunci când a încercat să ajungă la tribul nomad Rashaida, din Eritrea, nimeni nu a vrut să îl ducă acolo. Oamenii din acest trib african sunt văzuţi ca “ţigani” extrem de periculoşi.
Eric Lafforgue a încercat să îi întâlnească pe oamenii din tribul Rashaida şi la o piaţă de cămile din Emiratele Arabe Unite, unde a fost, însă, avertizat de muncitorii pakistanezi: “Nu încerca să îi întâlneşti, nu vorbi cu ei, sunt nebuni”.
“Când am planificat să îi vizitez pe Rashaida, nu am găsit niciun şofer care să mă ducă până în satele lor din deşert. Sunt consideraţi nişte ţigani periculoşi. Toată lumea îmi spunea că mă vor jefui şi vor fura taxi-ul”, povesteşte fotograful.
“După negocieri dure, un şofer a fost de acord în cele din urmă să mă ducă până la Rashaida, dar m-a lăsat la 200 de metri de sat”, mai spune Eric.
Tribul Rashaida provine de Arabia Saudită, dar membrii săi trăiesc în prezent în mai multe ţări, precum Egipt, Libia şi Sudan. Se mută din loc în loc în căutarea ierbii pentru cămilele lor, animale care îi îmbogăţesc, întrucât pot costa până la 16.000 de lire sterline fiecare.
În ciuda bogăţiei lor, ei trăiesc în corturi fără electricitate şi fără apă curentă – deşi unii dintre ei folosesc maşini şi telefoane mobile.
Când Eric s-a întâlnit cu Rashaida, şeful satului Massawa Rashaida din Eritrea, Salam Swalim Muhammed, i-a povestit despre afacerea lor cu cămile: “Da, sunt o grămadă de bani, dar noi avem familii mari! Muncim mult, facem comerţ cu Yemen, Libia, Sudan şi Arabia Saudită”.
Şeful i-a spus fotografului că ei nu folosesc tehnologia modernă, mai ales televizoarele. “Televizorul arată durere şi dezastre. În loc să cumperi boală cu banii tăi, mai bine trăieşti fericit, liber şi în pace”. Deşi Muhammed sugerează că membrii tribului trăiesc paşnic, acest lucru nu este complet adevărat.
Potrivit unui raport ONU, Rashaida sunt maeştri în jafuri, furând orice, de la arme la oameni, iau ostatici şi fac trafic de “carne vie”.
“Rashaida câştigă bani şi din afaceri murdare. În taberele de refugiaţi din jurul Kassala, în Sudan, oamenii din Eritrea care încearcă să se mute sunt răpiţi de Rashaida. Victima este nevoită să le ceară rudelor bani pentru răscumpărare. Dacă Rashaida nu îşi primesc banii la timp, victima este torturată”, povesteşte Eric Lafforgue.