Damian Draghici, cunoscut mai mult pentru muzica sa decat pentru activitatea politica, vrea sa mearga in Parlamentul European sa lupte pentru drepturile etnicilor rromi.
Singurul muzician roman care a castigat un Grammy este senator UNPR si va candida la europarlamentare pe lista PSD-UNPR-PC. Are 44 de ani, detine atat cetatenie romana, cat si americana si cunoaste foarte bine limbile engleza si greaca, potrivit CV-ului sau de pe site-ulSenatului.
Consilier al lui Ponta si senator
In 2011 anunta ca renunta la muzica, pentru ca aceasta nu este pasiunea sa adevarata, ci una indusa de parinti, el provenind dintr-o familie de muzicieni.
In iunie 2012, Guvernul Ponta anunta ca Draghici a devenit consilier al premierului pe problemele rromilor.
Pentru aceasta functie il recomandau, pe langa renumele mondial si etnia, faptul ca fusese ambasador pentru minoritatea rroma in Anul European al Egalitatii de Sanse pentru Toti (2007) si in Anul European al Dialogului Intercultural (2008).
Cateva luni mai tarziu, Draghici a candidat la alegerile parlamentare din partea UNPR, fiind ales senator de Bacau.
Nascut cantand
Nascut intr-o familie de muzicieni, inca de la varsta de 3 ani a invatat sa cante la diferite instrumente. La 10 ani s-a dedicat naiului. La doar 15 ani deja canta cu Orchestra Radio Bucuresti.
“In familia mea asta era motivatia: ‘daca studiezi bine, poti sa canti, sa castigi bani parfumati, sa fii pe scena, totul o sa fie frumos’, pentru ca majoritatea exemplelor erau negative, in comunitatea in care traiam eu. (…)
Pot sa marturisesc ca, de fapt, (muzica, n.red.) nu a fost alegerea mea. La mine nu a fost un choice. Imi amintesc, cand am fost in America, multi copii spuneau ca parintii lor sunt medici si ca sa devina artisti, muzicieni au lucrat mult acasa, in particular. Cand a venit randul meu sa spun cum am facut muzica, am recunoscut ca la mine in familie, in cartier, se spunea ‘faci muzica sau ajungi la mititica’, adica la puscarie”, spunea draghici in 2012, intr-un interviu pentru Revista Tango.
Cariera sa muzicala a dat nastere la 18 albume inregistrate si o participare ca invitat pe un album care a castigat un premiu Grammy, anume albumul Silver Solstice al formatiei Paul Winter Consort in 2006.