Ponorîta – cea mai săracă comunitate de romi din România

Reguli nescrise guvernează această comunitate parcă uitată de lume. La Ponorîta, cînd intri în acest “cartier” de romi, istoria parcă te propulsează cu cîteva secole în urmă.

Primarul din Coroieni, Gavril Ropan (aflat la al treilea mandat), declară că aceştia sunt organizaţi pe tabere. Trei la număr. În prima parte a aşezării (căci nu-l putem numi sat, nu îndeplineşte condiţiile) trăiesc cei mai săraci romi, în colibe construite din bîrne de lemn şi lut, cu paie amestecate. Acoperişul de multe ori este inexistent sau făcut provizoriu din folie de plastic.

În interior fierbe în permanenţă un cazan cu apă. Ceva fierturi în loc de mîncare. Urzici şi zăr – ne spune gazda. În zilele bune, boţuri de mămăligă şi coji uscate de pîine. Cele mai multe colibe sunt pline cu copii de toate vîrstele, unde trăiesc mai multe generaţii: bunica, fiica, nepoţii, unchiul cu copiii ş.a. Nimeni nu mai ştie ce grad de rudenie au unii cu alţii. Acte are majoritatea. Doar 2-3 sînt fără acte. Aceştia nu ştiu nici în ce an trăim. Nu ştiu să scrie, nici să citească. Nici nu-i interesează. Primarul a declarat că ei se căsătoresc pentru a face copii. Pe copii îi cresc pentru a-i exploata. Alocaţia o consideră un merit personal al lor. Am observat că fetele, de mici, au părul vopsit. Cînd le-am întrebat pe mame de ce le vopsesc părul fetelor de la vîrste atît de fragede au răspuns: “ca să nu facă păduchi. Păduchii nu trăiesc în părul vopsit”. La 450 de romi sînt ridicate 118 case pe o suprafaţă de 2 ha de teren. Cea mai numeroasă familie se compune din 12 copii şi doi părinţi. Cum înaintezi în “cartier”, constaţi că există şi construcţii mai noi. Acei romi, după cum ne spune primarul, sunt cămătarii. Ei şi-au construit case din bolţari. Acolo cîntă şi muzica, deci au curent electric. Aceia dau bani cu camătă. Scot dublu într-o săptămînă la suma împrumutată. Şi, în sfîrşit, a treia tabără se compune din romi care “muncesc” în Franţa. De multe ori sînt expulzaţi din ţară, avînd restricţii din partea statului francez, după care, peste o lună, se reîntorc la “muncă”. Se vede, după casele noi, cu acoperişuri tip Bramac, pe care şi le construiesc singuri. În acea zonă n-am avut curajul să păşim.

Leave a Reply

Your email address will not be published.