Scriu cu amărăciune acest editorial, gândindu-mă că situaţia descrisă mai jos nu e decât una dintre nepotrivirile, paradoxurile ori nedreptăţile (spuneţi-le cum puteţi) care, alături de multe alte neajunsuri, ne fac viaţa cenuşie, prăfoasă şi grea. Mă întreb, mai ales, ce-or face familiile de câte patru, cinci, şase sau chiar mai multe persoane, nevoite să trăiască dintr-un salariu minim şi ceva bonuri de masă, care ridică veniturile casei la doar 800-900 de lei. Cum să drămuieşti banii şi unde să-i împarţi mai întâi, când pe o lună de prăşit la ceapă “eco” în Austria câştigi cât acasă într-un an. Sau mai bine să faci un CAR şi să-ţi plăteşti taxa de intermediere a unui loc de muncă.
Cu stupoare, m-am întrebat, desigur, cum e posibil?!!! Astăzi, iată, am ocazia să aflu răspunsul: nimic altceva decât o mare bâlbâială, care mă face încă o dată să cred că românaşul nostru se aseamănă foarte tare cu boul care trage-n jug mai bine şi căruia-i mai dai vreo două bice pe spinare… să aibă de cheltuială. Sărăcia nu naşte virtute. Sărăcia naşte în continuare sărăcie, sau, cu o sintagmă celebră, „dezvoltă subdezvoltarea”. Cine caută soluţii la sărăcie prin schimbare de metalităţi, se află pe un drum înfundat. Capitalismul nu înseamnă în primul rând mentalităţi, ci bani.
Sărăcia e urâtă, n-are nevoie niciodată de vreo descriere, iar dacă vrei să o înţelegi trebuie să o priveşti cu ochii larg deschişi.Uiţi de toate problemele când vezi copilaşii adunând de prin gunoaie, resturi de mâncare şi bătrânii căutând prin tomberoane sticle de plastic pentru a câştiga câţiva bănuţi. Sărăcia din România stă bine ascunsă. Sărăcia se află în creierul nostru, în suflet şi în subconştient: nu se vede doar prin hainele ponosite, pantofii tociţi, dinţii bolnavi, frunţile încreţite şi mâinile întinse. Sărăcia este o stare de spirit naţională care trebuie învinsă odată şi pentru totdeauna pentru ca acest popor să reuşească să atingă noi culmi. E oficial! Conform unei statistici Eurostat dată publicităţii, suntem campionii Europei la sărăcie, în condiţiile în care peste 6,6 milioane de români trăiesc la limita subzistenţei. Fără utilităţi în locuinţe mizere şi hrănindu-se cu ce apucă, săracii habar n-au ce înseamnă să ai televizor sau maşină de spălat. Există numeroase familii pentru care lupta pentru supravieţuire e principala problemă.
Ce facem? Cât mai durează criza? Vor fi nevoiți să cerșească sau să urmeze exemplul politicienilor, adică să fure. Iar dacă nu vor fura mult, ci doar atât cât să nu moară de foame, vor face pușcărie.